Din sângele donat o singură dată poţi ajuta până la 3 persoane, întrucât se pot obţine unul, două sau trei produse. Donarea nu este dureroasă, nu are efecte adverse pentru donator, dar poate însemna o şansă în plus la viaţă pentru un bolnav aflat într-o situaţie gravă. Pentru a dona sânge vă puteţi prezenta la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină (CRTS) Iaşi, situat la câteva minute distanţă de Spitalul „Sf. Spridon“ Iaşi. Programul de lucru cu publicul este de luni până joi, între orele 7-11.

Dr. Lavinia Scripcaru, managerul CRTS Iaşi: „Pentru a putea deveni donator de sânge persoana trebuie să îndeplinească o serie de criterii care sunt verificate în momentul în care se prezintă la centru. Primul criteriu obligatoriu este vârsta minimă de 18 ani. Există recomandarea ca prima donare să se facă cât mai aproape de această vârstă. În general cei care doresc să doneze sânge pentru prima dată după vârsta de 50 de ani sunt mai dificil de acceptat ţinând cont de faptul că pot apărea o serie de afecţiuni care contraindică donarea. Un al doilea criteriu se referă la greutatea persoanei care donează: aceasta trebuie să aibă în jur de 60 de kg, dar bineînţeles că greutatea persoanei se corelează şi cu înălţimea, astfel încât să existe un raport optim între greutate, înălţime şi cantitatea de sânge recoltată - aproximativ 450ml (plus/minus 10 ml).

Foarte important este ca persoana care se prezintă la donare să fie într-o perfectă stare de sănătate. În primul rând să nu aibă în antecedente o serie de afecţiuni cronice. De exemplu, în caz de hipertensiune este contraindicată donarea de sânge la anumite valori ale tensiunii arteriale; de asemenea, în caz de anemie, la anumite valori ale hemoglobinei nu se recomandă donarea de sânge. Când vorbim de afecţiuni cronice, ne referim în general la afecţiuni cardiace, dar şi la alte boli cronice pe diferitele sistemele - respirator, digestiv etc. Sunt însă şi situaţii când persoanele cu afecţiuni cronice pot dona sânge. De exemplu, în cazul alergiilor există contraindicaţii, dar nu în toate situaţiile. Dacă persoana are o alergie sezonieră care se declanşează numai în anumite perioade, în lunile în care nu are probleme, poate dona sânge. Şi în cazul astmului, o altă boală cronică, pot exista situaţii în care donarea să fie permisă. Poate fi un astm pe fond alergic care se declanşează numai în anumite perioade şi în acele perioade nu se poate dona sânge.

Medicul e singurul în măsură să decidă dacă posibilul donator ajunge şi în sala de recoltare

Există deci contraindicaţii temporare - persoana nu poate dona sânge în momentul în care se prezintă pentru că are o anumită afecţiune dar care este trecătoare şi donatorul poate reveni când se însănătoşeşte. Sau poate fi o contraindicaţie definitivă din cauza unei afecţiuni cronice. Persoanei respective i se spune că nu va putea dona niciodată sânge. Subliniez că toţi cei care se prezintă la noi sunt consultaţi de un medic, singurul în măsură să decidă dacă persoana respectivă ajunge şi în sala de recoltare. Fiecare caz este bine analizat de către medic. Aş dori să subliniez un alt lucru foarte important. Înainte de recoltare, donatorul trebuie să completeze un chestionar. E esenţial ca posibilul donator să fie foarte sincer când răspunde la respectivele întrebări, să nu ascundă adevăruri legate de starea lui de sănătate. Oricine doreşte să doneze sânge, trebuie să fie conştient şi să răspundă foarte cinstit la întrebările din chestionar. Să donezi sânge, înseamnă să doreşti să salvezi o viaţă.

Contraindicaţii temporare

Intervenţiile chirurgicale

Intervenţiile chirurgicale de dată recentă, reprezintă o contrindicaţie temporară pentru donare. Dacă e vorba de o intervenţie chirurgicală de mai mare amploare, donarea de sânge se poate face la un interval minim de şase luni de la operaţie; dacă sunt intervenţii mai mici, perioada scade la un interval de trei luni.

Tatutajele, piercing-ul

Tatutajele, piercing-ul reprezintă o contraindicaţie temprorară pentru donarea de sânge. Timp de câteva luni cei care şi-au făcut tatuaje sau piercinguri nu pot dona sânge. Aceasta este perioada în care o eventuală infecţie transmisă prin efectuarea procedurilor respective nu se poate depista în sânge.

Atenţie la consumul de medicamente, inclusiv la antitermice şi antiinflamatorii!

Se recomandă ca în ultima săptămână înaintea donării să nu fi fost nevoie să se folosească antibiotice, aspirină, paracetamol pentru că în aceste condiţii se schimbă şi calitatea sângelui.

Răceala, virozele reprezintă contraindicaţii temporare. După dispariţia simptomelor şi reinstalarea stării de sănătate, se poate dona sânge.

Contraindicaţii temporare pentru femei

Doamnele şi domnişoarele trebuie să aibă în vederea perioada ciclului menstrual. Este contraindicată total donarea în timpul menstruaţiei şi chiar 7-10 zile după aceea.

Donarea de sânge în timpul sarcinii nu este indicată. Femeile însărcinate nu trebuie să ascundă acest lucru. O sarcină de 4-8 săptămâni este mai dificil de văzut, iara dacă mama ascunde acest lucru şi donează sânge, face rău copilului.

De asemenea, o femeie nu poate dona sânge după ce a născut, timp de un an de zile. Dacă alăptează, poate dona sânge la un an după ce a întrerupt alăptarea.

Hepatita A

Persoanele care au avut Hepatită A în mod normal pot dona sânge după ce s-au vindecat. Dar trebuie să existe un diagnostiuc de certitudine că a fost vorba de Hepatită A. Cei cu Hepatită B şi C, nu pot dona sânge.

Pot mânca înainte de a dona sânge? Pot bea cafea?

În dimineaţa în care ne prezentăm la recoltare se recomandă chiar să se ia un mic dejun. Micul dejun nu trebuie să fie bogat în grăsimi, prăjeli. De asemenea, este recomandată hiperhidratarea - să bem mai multe lichide înainte de donare: apă, ceaiuri, sucuri naturale.

Este permisă o cafea mică doar în cazul în care ştim că aceasta nu ne creşte mult valorile tensiunii arteriale. În cazul în care ştiţi că aveţi probleme cu tensiunea arterială, nu este indicat să consumaţi cafea.

Fumătorii pot dona sânge cu condiţia să nu se fumeze înaintea donării.

Consumul de alcool este interzis cu 72 de ore înainte.

La ce oră mă pot prezenta să donez sânge?

Programul de lucru cu publicul este între orele 7-13. Ar fi indicat ca posibilii donatori să se prezinte la centru cel târziu până la ora 13. Există nişte etape ale circuitului care trebuiesc respectate: completarea chestionarului, discuţia cu medicul şi consultul predonare. De aceea este indicat să ajungeţi la centru până la ora 13. În situaţiile de urgenţă când suntem anunţaţi că vine un grup de donatori mai mare, prelungim programul de lucru cu publicul.

Analize gratuite pentru donatori

Donatorul este aşteptat după 72 de ore să-şi ridice rezultatele la analize. Se fac nişte analize foarte importante, unele dintre acestea nefiind recomandate de medicul de familie în mod obişnuit, ci doar în anumite circumstanţe: virusul hepatitei B şi C, HIV, Sifilis. Donatorul nu plăteşte aceste analize care sunt lucrate la noi în laborator cu reactivi foarte buni şi cu simţ de răspundere. La acestea se adaugă şi analize biochimice cum ar fi ALP-ul - transaminza care poate arăta starea ficatului. Persoanei care devine donator regulat - adică într-un interval de un an un bărbat donează sânge de 4 ori, iar o femeie de 3 ori - la sfârşitul acestui interval i se face gratuit un tablou complet al analizelor biochimice- colesterol, lipide, trigliceride, proteine totale etc.

Condiţii minime pentru donarea de sânge

- greutatea peste 58 Kg la femei şi 60 kg la bărbaţi; pentru persoanele subponderale, se calculează IMC (indicele de masă corporală) care trebuie să fie peste 18,5;

- tensiunea arterială sistolică (maximă) cuprinsă între 100 mm Hg şi 180 mm Hg;

- puls regulat, 50 -100 bătăi/minut.

Criterii de excludere permanentă

- afecţiuni cardiovasculare (inclusiv hipertensiunea arterială cronică în tratament, angina pectorală); traumatisme craniene cu sechele; etilism cronic; schizofrenie; epilepsie; hepatită cronică, ciroză hepatică; sifilis; pancreatită; cancer, leucemii; diabet zaharat; tuberculoză; hiperlipidemie; alergie severă; boli endocrine; lupus eritematos diseminat şi alte colagenoze; psoriazis generalizat;

- persoanele pensionate medical, indiferent de diagnosticul de pensionare.

Criterii de excludere temporară

- boli infecţioase ( viroze, osteomielită, toxoplasmoză, gripă, malarie);

- examinare endoscopică, transfuzii, intervenţii chirurgicale, tatuaje, contact apropiat cu persoane cu hepatită , HIV;

- vaccinări; sarcină, alăptare; tratamente dentare;

- consum de alcool în ultimele 72 de ore;

- consum de medicamente

De ce să donezi sânge?

- este un gest mic, dar care avea o foarte mare importanţă pentru un om aflat în suferinţă;

- undeva, cineva, trăieşte datorită gestului dumneavoastră;

- donarea de sânge este un gest de mare importanţă pentru pacienţi, ameliorându-le starea, permiţând administrarea medicaţiei specifice bolii sau efectuarea intervenţiilor chirurgicale şi, frecvent, chiar le salvează viaţa;

- pentru donatorii sănătoşi, donarea de sânge este benefică. Există studii care demonstrează creşterea duratei de viaţă la donatorii de sânge;

- donatorii beneficiază la fiecare donare de un examen medical şi de laborator gratuit (rezultatele investigaţiilor sunt confidenţiale);

- nu există riscul de infectare pentru donatorii de sânge, materialele folosite sunt sterile şi de unice utilizare.

Cum şi unde pot dona sânge în Iaşi

Centrul Regional de Transfuzie Sanguină (CRTS) Iaşi este situat pe str. Nicolae Bălcescu, nr. 21, la câteva minute distanţă de Spitalul „Sf. Spiridon“ Iaşi. Programul de lucru cu publicul este luni până joi, între orele 7-11.

Este recomandat ca înainte de prezentarea la centrul de donare să se ia un mic dejun uşor, fără alimente grase, să se consume lichide (ceai, sucuri de fructe). Nu se fumează înainte de donare.

Potenţialul donator de sânge se prezintă la fişierul centrului de transfuzie, cu un act de identitate, în original (buletin sau carte de identitate / carnet de conducere eliberat în România / paşaport/ document provizoriu de identitate/ carnet de serviciu, în cazul militarilor). Actele de identitate nu trebuie să fie expirate!

Aici se întocmeşte fişa donatorului, apoi se completează un chestionar. Este foarte important ca informaţiile furnizate de donator în chestionar şi la consultaţia medicală să fie adevărate! După semnarea chestionarului, prin care donatorul îşi dă „consimţământul informat“, urmează prelevarea de sânge din deget, pentru determinarea hemoglobinei, glicemiei, grup si Rh.

Urmează consultaţia medicală care constă în măsurarea tensiunii arteriale, a frecvenţei cardiace, cântărire, verificarea chestionarului, completarea fişei cu istoricul medical al potenţialului donator, recomandări. În urma acestei examinări, medicul decide dacă persoana este eligibilă pentru donarea de sânge.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro