O echipă de cercetători de la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Microtehnologie – ITM Bucureşti s-a aflat printre premiaţii cu aur ai ultimei ediţii a Salonului Internaţional de Invenţii de la Geneva. Marioara Avram, Ina Ruxandra Petrescu, Andrei Marius Avram şi Antonio Marian Rădoi au pus la punct un reactiv pe bază de nanoparticule de aur ce permite determinarea cu acurateţe a limitelor tumorale, pe suprafaţă şi în profunzime, inclusiv evidenţierea cuiburilor de celule tumorale aflate în vecinătatea tumorii. Pe scurt, invenţia lor ar putea ajuta doctorii să vadă cu precizie până unde s-a întins o tumoare, diagnostic foarte important pentru bolnavii de cancer.
Cu 18 medalii de aur, şapte de argint, trei medalii de bronz şi 32 de premii speciale, românii s-au făcut şi anul acesta remarcaţi la cea de-a 43-a ediţie a Salonului Internaţional de Invenţii de la Geneva. Printre laureaţii cu aur s-a aflat şi o echipă de cercetători de la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Microtehnologie – ITM Bucureşti, care, în plus, au fost recompensaţi şi cu Premiul OSIM şi un altul din partea delegaţiei Poloniei.
Marioara Avram, alături de Ina Ruxandra Petrescu, Andrei Marius Avram şi Antonio Marian Rădoi au fost recompensaţi pentru o invenţie care ar putea revoluţiona lumea medicală. Este vorba despre un reactiv pe bază de nanoparticule de aur ce poate fi utilizat pentru cartografierea arhitecturii ţesuturilor tumorale.
Concret, respectivul procedeu permite determinarea cu acurateţe a limitelor tumorale, pe suprafaţă şi în profunzime, şi inclusiv evidenţierea cuiburilor de celule tumorale aflate în vecinătatea tumorii. Asta pentru că, printr-o reacţie specifică, în tumoră, nanoparticulele de aur devin luminoase, a precizat Marioara Avram pentru gândul. Dacă îndepărtăm limbajul de specialitate din această descriere, putem spune că invenţia îi ajută pe medici să stabilească unde anume începe şi unde se termină o tumoare, astfel încât să ştie ce trebuie extirpat.
FOTO: Medalia de aur din partea juriului şi cele doua premii speciale câstigate la Salonul de Invenţii de la Geneva 2015
„Este un reactiv pe bază de nanoparticule de aur, cu dimensiunea de 5 nanometri, cu ajutorul căruia noi am făcut nişte studii pe tumora melanom”, a explicat cercetătoarea.
„Am făcut studii pe şoareci, în sensul că am vrut să detectăm tumora, marginile ei şi rădăcinile tumorale care se dezvoltau în ţesutul sănătos, şi, nu numai atât, am vrut să studiem arhitectura ţesutului acestuia tumoral. Ne-a ajutat foarte mult reactivul în sensul că noi am inoculat tumorile şoarecilor, i-am studiat 14 zile şi înainte de a-i eutanasia am injectat reactivul acesta în tumoră, iar anatomopatologul a făcut nişte lamele pe care le-am studiat prin diverse metode. Am constat că în tumoră, nanoparticulele acestea făceau aşa-numita rezonanţă plasmonică pe suprafaţă, în sensul că norul electronic din jurul lor le făcea să fie foarte luminoase, de un albastru fosforescent foarte frumos, dar numai în tumoră. Asta uitându-ne la microscop, la limita dintre ultraviolet şi vizibil. Numai în melanom se vedeau nanoparticulele foarte bine, şi atunci am putut să identificăm extraordinar de corect exact unde erau celule tumorale. Aceste nanoparticule au intrat prin endocitoză în celulă, iar ele din celulă produceau efectul. Deci, procedeul permite vizualizarea structurii şi morfologiei tumorii”, ne-a mai spus Avram.
Invenţia care ar putea revoluţiona lumea medicală
Doi ani au lucrat Marioara Avram şi colegii săi de echipă la aceast proiect. Cel mai dificil a fost, mărturiseşte acum cercetătoarea, să înţeleagă de ce nanoparticulele de aur deveneau luminoase doar în celulele tumorale.
„Am făcut un senzor special pentru ele, ca să măsurăm indicele de refracţie al melanomului acestuia, să vedem din ce cauză apăreau luminoase. Am studiat foarte mult ca să-mi dau seama de la ce...”, a povestit ea. „În cele din urmă am constat că indicele de refracţie al melanomului era mult mai mare decât al ţesutului sănătos şi al muşchiului şi de aceea la lungimea aceasta de undă se făcea rezonanţa plasmonică numai şi numai pe melanom”, adăugat cercetătoarea.
FOTO: Ina Petrescu, Marioara Avram şi Camelia Marinescu (director minister)
Deşi testele făcute pe şoareci nu vor fi realizate şi pe oameni, Mariora Avram spune totuşi că este un punct de plecare pentru o viitoare cercetare, ale cărei rezultate speră să le oferă un real ajutor medicilor.
„Nu avem de gând să le facem pe oameni pentru că durează foarte foarte mult şi sunt foarte laborioase documentele de aprobare... Dar pornind de la rezultatele acestea, vreau să fac un senzor şi să pun nişte nanopiramiduţe de aur pe electrozii senzorului şi să determin exact de pe piele melanomul, fără să mai fie ceva invaziv”, a afirmat cercetătoarea. „Este posibilă varianta aceasta. Noi am studiat ce fac nanoparticulele de aur acolo, la ce sunt folositoare, am studiat efectele şi acum sunt edificaţi asupra efectelor pe care le produc, şi atunci pot să fac nanostructurarea electrozilor în aşa fel încât să intre puţin în piele – 20 de microni maxim -, să nu lezeze pielea cumva, şi să determin apoi constanta dielectircă (permitivitatea electrică, n. red) şi indicele de refracţie, iar în funcţie de asta să îmi dau seama dacă este vorba de un melanom sau nu; spre exemplu, dacă o aluniţă s-a transformat în melanom sau nu”, a subliniat ea.
De fapt, ideea acestei cercetări a pornit de la o solicitare reală în acest sens. În urmă cu câţiva ani, dr. Ina Ruxandra Petrescu, de la Spitalul Universitar, îi cerea ajutorul Marioarei Avram pentru a găsi o procedură prin care să poată determina cât mai clar marginile melanomului.
„Acum mai mult timp, dr. Petrescu, de la Spitalul Universitar, care lucrează la Chirurgie Microreconstructivă - Chirurgie Plastică, a venit la mine şi m-a rugat să îi găsesc o metodă prin care să determine foarte bine marginile melanomului. Pentru că el, apărând în zone expuse la soare – faţă, gât –, când venea un pacient cu melanom, medicii erau nevoiţi să taie foarte mult în jur, aproape că mutilau omul. Şi atunci m-a rugat dacă pot să-i găsesc o metodă ca să taie cât mai sigur şi cât mai puţin din piele”, şi-a amintit cercetătoarea.
FOTO: Ina Petrescu, alături de Marioara Avram
Pentru următoarea etapă a cercetării, Marioara Avram şi echipa sa au nevoie de bani. Bani pe care statul românul nu este tocmai dispus să-i aloce. Se lucrează greu, pe proiecte, dar chiar şi fondurile din aceste surse se tot reduc de la an la an.
Preşedintele juriului Salonului de Invenţii de la Geneva a promis însă că va veni în vizită la Bucureşti şi va încerca să dea o mână de ajutor.
„Ea (preşedintele juriului, n. red) m-a întrebat dacă noi primim ceva sau ne ajută cu ceva faptul că am obţinut premiile acestea la Geneva. I-am spus că nu ne ajută cu nimic, decât că le punem la CV. După aceea am stat mai mult de vorbă şi a promis că în luma mai va veni la Bucureşti să vadă cum ne poate ajuta să obţinem finanţare să continuăm cercetarea”, a spus cercetătoarea. „Au fost printre noi inventatori care veneau din mediul privat şi care au avut bani să-şi promoveze invenţia, să meargă la radio, la televizor, care au plătit nişte interviuri pentru a se promova. Noi, dacă nu avem bani să ne promovăm, aşa rămânem... Acum dacă-şi mai aduce cineva aminte de noi câteva zile şi apoi uită toată lumea. Deci nu avem niciun avantaj... Sprijin din partea statului primim prin proiecte, care sunt oricum slab finanţate. Adică semnezi întotdeauna un contract pe o anumită sumă şi te trezeşti că-ţi dau în fiecare an suma cu 50-70% mai mică”, a continuat ea.
„E mare păcat că noi suntem sursă de inteligenţă pentru alte state”
Cu toate acestea, Marioara Avram nu vrea să îşi plângă de milă. De peste 20 de ani lucrează la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Microtehnologie – ITM Bucureşti, iar după tot acest timp s-a obişnuit să se descurce cu bani puţini. Îi pare rău însă de tinerii talentaţi pe care România nu ştie să-i preţuiască aşa cum ar trebui.
„Eu am 57 de ani şi sunt angajată a institutului încă de când s-a înfiinţat. Acum, ca cercetător ştiinţific gradul I am un salariu de 700 de euro”, a povestit ea. „Cel mai mult îmi pare rău însă de tinerii care ne pleacă. Anul trecut am fost nevoită, spre sfârşitul anului, să le caut băieţilor nişte burse să plece şi cred că – îmi pare tare rău să spun asta -, deşi au promis că se vor întoarce, nu o vor mai face. E mare păcat că noi suntem sursă de inteligenţă pentru alte state... Acum am în colectiv tineri pe care i-am angajat; unii sunt încă studenţi, masteranzi, doctoranzi, pe care i-am angajat special pentru a face dispozitivele pentru măsurători neinvazive despre care vorbeam mai înainte. Sunt foarte buni!”, a completat cercetătoarea.
De altfel, ar mai fi saloane de invenţii la care ar putea participa anul acesta, dar problema e aceeaşi: „Nu cred că mai am bani. Noi mergem pe banii pe proiectele noastre... Şi cum banii de deplasări sunt cam aceiaşi cu banii de salarii, mai degrabă le dau copiilor salariul, decât să ne plimbăm, mai ales că anul acesta ne-au tăiat şi mai mult fondurile. Avem şi prea puţin timp şi prea puţini bani pentru câte sunt făcute în cercetare”, explică Marioara Avram.
FOTO: Marioara Avram şi tinerii cu care lucrează în laborator: Cătalin Mărculescu, Tiberiu Burinaru, Andrei Avram, Bianca Tincu şi Andreea Speriatu
Totuşi, toată munca pe care a făcut-o până acum a avut drept catalizator pasiunea pentru ceea ce face: puternică, reală, care îi ţine mintea ocupată mai tot timpul.
„Până acum câţiva ani, dacă dormeam câteva ore pe noapte... Restul erau dedicate cercetării. Soţul meu m-a înţeles şi m-a ajutat”, a spus ea. „Altfel nu ai cum, nu poţi să faci treabă de calitate. Dacă eşti obosit şi tracasat şi tot timpul cu gândul în altă parte, nu poţi să faci cercetare. Dacă ai pornit pe o idee, trebuie să sapi pe ideea aceea, că altfel o uiţi dacă vii cu alte preocupări şi nu mai faci treabă bună. Dacă eşti cercetător trebuie să fii de la început călit, să rezişti şi să nu oboseşti repede. Când eram mai tânără, dacă aveam o idee şi visam noaptea că ea ar putea fi o soluţie pentru o problemă, mă trezeam, deschideam laptopul şi mă apucam de lucru”, rememorează femeia.
De ceve vreme culege roadele: din cele 18 invenţii ale sale, 10 au fost premiate la cele mai importante saloane internaţionale. În 2006, la Geneva, a câştigat medalia pentru „Cel mai bun inventator femeie”. A avut şi şansa să lucreze peste graniţe, dar a refuzat propunerile primite, preferând să rămână alături de cei dragi.
„Nu am vrut să plec pentru că am fost de părere că familia este mai importantă decât orice. Am avut posibilitatea, dar nu am vrut pentru că aveam doi copii şi m-am gândit că e bine să crească alături şi de mama şi de tata, să fie familia armonioasă. Şi cred că am făcut bine”, a afirmat Marioara Avram în cele din urmă
