Asistenţa medicală primară este asigurată, din punct de vedere statistic, în judeţul Suceava, în sensul că numărul de medici de familie, 283, raportat la numărul de locuitori, de 634.840 înregistrat la recensământul din 2011, este cel corespunzător. În realitate, însă, există localităţi şi chiar comune unde nici un medic de familie nu a fost tentat să-şi deschidă cabinet. În această situaţie se află comunele Crucea şi Coşna, precum şi localitatea Poiana Micului.

Preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie, dr. Irina Franciuc, ne-a explicat că această situaţie este cauzată în principal de numărul mic de locuitori asiguraţi medical, ceea ce face ca un cabinet să nu poată supravieţui pentru că medicul nu are un număr minim de pacienţi. La Coşna, de exemplu, comuna este mai nou înfiinţată şi, potrivit doctorului Franciuc, atunci când a apărut pe harta judeţului, locuitorii se aflau deja pe listele unor medici de familie. ”Nici un medic nou nu ar reuşi să-şi facă o listă de 1.000 de pacienţi. O situaţie similară a fost şi la Fântâna Mare, unde un medic a dat concurs, a mers acolo şi după mai bine de un an abia are o listă de 500 de pacienţi. Pe hârtie, asiguraţii poate există, dar în realitate nu. Cu ce să supravieţuiască?”, se întreabă dr. Irina Franciuc.

Poiana Micului este o localitate izolată, cu doar 400 de asiguraţi, or optimul pentru ca un cabinet să supravieţuiască ar fi 1.800 de pacienţi. Poiana Micului face parte din comuna Mănăstirea Humorului, deci în principiu locuitorii au acces la servicii medicale, la 3-4 kilometri distanţă.

 

Un medic de familie câştigă, după peste 20 de ani de muncă, 2.000-2.500 de lei lunar

La Crucea, deşi primăria asigură condiţii bune pentru un medic, inclusiv lemnele de foc pentru iarnă, de doi ani nici un doctor de familie nu a fost interesat de ofertă. Asta în condiţiile în care la rezidenţiat specializarea medicină de familie are de câţiva ani cel mai mare număr de locuri. Numai anul trecut au absolvit această specializare aproximativ 1.300 de medici, care din păcate nu se mai regăsesc în sistemul sanitar din România. Ce s-a întâmplat cu ei? ”Marea majoritate au plecat din ţară sau s-au reorientat. Dacă va continua această politică, în sistemul sanitar vor rămâne doar clădiri goale cu aparatură performantă”, a declarat medicul.

Dr. Irina Franciuc şi-a argumentat opinia cu cazul său: are 49 de ani, este medic primar, lucrează din 1991, iar din 1994 este la Dolhasca. Face naveta de la Suceava şi ziua de muncă înseamnă 8-10 ore la cabinet. Are o listă de 2.600 de pacienţi, pentru care încasează în jur de 146 de milioane de lei vechi lunar. Această sumă trebuie să acopere toate cheltuielile cabinetului şi salariile a patru oameni. Asistentele medicale, localnice din Dolhasca, au un salariu net de circa 12 milioane de lei vechi, iar medicului îi rămân, la sfârşitul lunii, între 20 şi 25 de milioane de lei vechi. După şase ani de facultate şi încă trei de rezidenţiat, examene şi verificări permanente, suma nu este mobilizatoare. Și aşa se ajunge ca mii de medici să accepte an de an ofertele firmelor de recrutare din străinătate şi să plece în ţări în care munca lor este respectată şi apreciată inclusiv financiar.

Cei care rămân trebuie să înveţe să fie, pe lângă medici, şi contabili şi informaticieni. 

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro