Fostul şef al Secţiei de chirurgie pediatrică a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, medicul Augustin Ilieş, a fost găsit spânzurat, luni, în jurul orei 13:00, în balconul apartamentului său, din municipiul Vaslui, prima variantă luată în calcul de către poliţişti fiind cea a sinuciderii.

Potrivit primelor informaţii oferite de către poliţiştii vasluieni, medicul chirurg pediatru Augustin Ilieş, în vârstă de 64 de ani, a fost văzut spânzurat de suportul de rufe de către o vecină care l-a observat din afara blocului, femeia fiind cea care a sunat la numărul de urgenţă 112, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În zonă a fost trimis un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, care l-a găsit pe medic în stop cardio-respirator.

"L-am găsit pe medic în stop cardio-respirator şi am efectuat manevrele de resuscitare timp de 30 de minute, însă fără niciun răspuns. Este o mare pierdere, orice om obişnuit să muncească activ zi de zi are un şoc când rămâne fără activitate. Noi, ca şi colegi, ca şi o mare parte dintre vasluieni, care au trecut prin mâna lui regretă gestul făcut de doctorul Ilieş", a declarat, luni, Carmena Piseru, medicul de pe echipajul SMURD care a încercat să-l resusciteze pe Ilieş.

În vârstă de 64 de ani, medicul Augustin Ilieş s-a pensionat anticipat în luna aprilie a acestui an, în urma unei perioade de concediu de odihnă luat la scurt timp după ce în februarie doi medici ginecologi de la SJU Vaslui au fost arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie.

Medicul depusese la conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui o cerere de reîntoarcere în activitate care fusese aprobată, astfel încât Ilieş ar fi urmat să reînceapă să lucreze de la 1 iulie.

Ilieş este medic în Vaslui din anul 1980, iar în 2009 a fost făcut cetăţean de onoare al municipiului Vaslui pentru activitatea sa profesională.

Sursa

 

 

 

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro