Numărătoarea inversă pentru default-ul elen a început deja şi devine tot mai evident că atât Grecia cât şi creditorii săi au ajuns la limită, susţine site-ul Zero Hedge.

Lunile de negocieri tensionate nu au dus nicăieri şi acum se pare că premierul grec Alexis Tsipras şi ministrul de Finanţe Yanis Varoufakis ar putea rata în 5 iunie o plată către FMI dacă vor dori să demonstreze că sunt serioşi în privinţa promisiunilor electorale şi să aducă Troika la masa negocierilor. Implicaţiile ratării unei plăţi către FMI nu sunt foarte clare, dar Atena este înclinată să estimeze cel mai rău scenariu, în condiţiile în care doreşte să obţină concesii din partea creditorilor săi.

La o zi după ce premierul Tsipras a declarat că societatea greacă nu mai poate suporta alte măsuri de austeritate, ministrul Varoufakis a susţinut că guvernul său a respectat o mare parte dintre cerinţele zonei euro şi ale FMI-ului şi că acum depinde de creditori să acopere partea lor, conform Bloomberg.

Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schaeuble, a semnalat la rândul său că nu există prea mult spaţiu pentru discuţii şi şovăieli după ce guvernul Tsipras s-a angajat să realizeze schimbări politice în schimbul obţinerii de ajutoare financiare în cadrul unui acord cu zona euro în 20 februarie.

“Aceea este condiţia pentru finalizarea programului curent”, a susţinut Schaeuble în cadrul unui interviu la postul de radio Deutschlandfunk, difuzat duminică. “Problemele au rădăcinile în Grecia. Şi acum aceasta trebuie să îşi îndeplinească promisiunile.”

Unii dintre membrii partidului de guvernament elen Syriza susţin că ar fi de preferat să nu se plătească la timp datoria către FMI decât să se întoarcă spatele politicilor anti-austeritate care le-au adus victoria în alegerile din ianuarie – chiar dacă acest pas ar duce la scoaterea Greciei din zona euro.

Grecia nu are bani şi nu va plăti în luna iunie datoria către FMI, a declarat duminică ministrul grec de Interne Nikos Voutsis într-un interviu la postul de televiziune Mega TV.

În plus, Varoufakis a declarat că ţara sa s-a descurcat foarte bine în condiţiile în care aceasta “nu are acces la pieţele financiare pentru a-şi respecta obligaţiile. La un moment dat nu vom fi capabili să o mai facem.”

“După ce intri într-o uniune monetară, ar fi catastrofal să ieşi din ea”, a adăugat Varoufakis. “Ar fi un dezastru pentru toţi cei implicaţi. Ar fi un dezastru în special pentru economia greacă dar va fi şi începutul sfârşitului pentru proiectul monedei unice în Europa, indiferent ce ar putea spune analiştii.”

Ziarul The Independent a declarat că spitalele greceşti au rămas fără provizii precum calmante, foarfece şi aşternuturi deoarece reducerile bugetare au făcut ca serviciile medicale să nu fie capabile să asigure articolele de bază pentru operaţii şi proceduri medicale.

Reducerile imense la bugetul sănătăţii, ca urmare a tulburărilor economice care au dus la generarea a milioane de şomeri, a produs peste 2,5 milioane de greci neasiguraţi, de la 500.000 câţi erau în 2008.

Cheltuielile cu sănătatea au scăzut cu 25% încă din 2009, generând lipsa de echipamente chirurgicale esenţiale şi lăsând prea puţini bani pentru plata salariilor asistentelor medicale.

Mai mult, au ieşit la iveală rapoarte care susţin că unii pacienţi nu mai sunt primiţi în spitale deoarece acestea nu dispun de aparate pentru măsurarea tensiunii, în timp ce alţii au trecut prin proceduri medicale fără a li se administra calmante. Unui pacient i s-a cerut să îşi aducă propriile sale aşternuturi pe durata şederii în spital.

Un chirurg stagiar la KAT, un spital de stat foarte apreciat din Atena, a declarat că situaţia se află într-un “punct culminant”, adaugă The Independent.

“Nu există bani pentru repararea echipamentelor medicale, nu sunt bani pentru ambulanţe, nu sunt bani pentru angajarea asistentelor şi nu sunt bani pentru a cumpăra rezerve pentru operaţiile chirurgicale moderne”, a declarat chirurgul.

 

Sursa

 

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro