Fenomenul migraţiei medicilor din România îngrijorează asociaţiile profesionale ale acestora, mai ales că printre cei care pleacă sunt absolvenţi şi specialişti foarte buni. Academicianul Irinel Popescu, şeful Centrul de Chirurgie Generala si Transplant Hepatic "Dan Setlacec" de la Spitalul Fundeni si este Presedinte al Academiei de Stiinte Medicale, prezent săptămâna trecută la Zilele Medicale ale Sucevei, a declarat, într-o conferinţă de presă, că cei care pleacă sunt ”elita facultăţilor de medicină”, iar efectele se vor vedea şi mai pregnant în viitor.
Renumitul profesor a arătat că, din păcate, organizarea sistemului medical românesc nu este în stare să stimuleze medicii să rămână în ţară, nici financiar, nici prin aprecierea pe care le-o arată autorităţile statului şi societatea. Profesorul Irinel Popescu a amintit cu amărăciune accidentul din Munţii Apuseni, de anul trecut, când avionul care transporta o echipă de transplant s-a prăbuşit, iar prima preocupare a anchetatorilor a fost să întrebe ce căutau doctorii în avion în afara programului de lucru. ”Şansa noastră a fost că există o prevedere legală conform căreia echipele de transplant trebuie să fie la dispoziţie 24 de ore din 24. Fără posibilitatea de a li se plăti orele suplimentare”, a arătat medicul.
Despre migraţia şi statutul medicilor au mai vorbit, în cadrul conferinţei Zilele Medicale ale Sucevei, profesorul universitar Vasile Astărăstoae şi reputatul neurochirurg Vasile Ciubotaru. În direcţia timpului de lucru nenormat a abordat problema şi doctorul Vasile Ciubotaru, care a întrebat retoric dacă a văzut cineva un chirurg care a plecat acasă la jumătatea operaţiei pentru că s-a terminat programul. Dr. Ciubotaru a spus că legislaţia românească pare a pleca de la ideea că scopul medicului este de a lua mită şi că acesta ar acorda asistenţă medicală diferenţiat. ”Medicul este obligat să ofere asistenţă medicală atât prietenului, cât şi duşmanului şi trebuie să păstreze taina a ceea ce află în exercitarea profesiei sale. Am ajuns să fim puşi la stâlpul infamiei”, a mai spus neurochirurgul.
În primele 3 luni ale anului, 970 de medici au solicitat actele pentru a putea profesa în străinătate
Potrivit prof. Astărăstoae, un rol important în determinarea medicilor români să părăsească ţara l-a avut această ”medicină defensivă” pe care sunt forţaţi să o practice doctorii în România. ”Acuzaţiile de corupţie şi malpraxis sunt cele două săbii ale lui Damocles care stau tot timpul deasupra medicului, ca să nu deschidă gura. Este întreţinută frica. Din cauza fricii, medicii se blindează cu documente şi recomandă foarte multe investigaţii de care nu au nevoie”, a spus prof. Astărăstoae. El a amintit un studiu efectuat de un doctorand, conform căruia peste 60% dintre investigaţiile la computer tomograf ale unui lot de pacienţi de la o clinică universitară, urmărit timp de 3 ani, nu erau necesare, dar au fost recomandate de medici pentru a se feri de eventuale acuzaţii că nu au făcut totul, în cazul unor eventuale complicaţii.
De asemenea, statutul de funcţionar public pe care îl au medicii care lucrează în spitalele de stat din România îi obligă pe aceştia să declare orice infracţiune de care iau cunoştinţă, sub sancţiunea unei pedepse cu închisoarea de la 1 la 5 ani. ”Medicii nu pot fi martori sau denunţători pentru pacienţii lor, cu excepţia infracţiunilor viitoare ce pun în pericol viaţa, sănătatea şi integritatea corporală ale altora. Altfel, ce încredere se poate construi între medic şi pacient când acesta se gândeşte că orice spune în cadrul anamnezei poate fi denunţat?”, a arătat profesorul.
La toate aceste probleme, răspunsul medicilor a fost migraţia, consideră Vasile Astărăstoae, pentru că, a spus el, ”pe primul loc nu sunt banii, ci posibilitatea de a face o carieră profesională solidă”. După statistici, anual intră în sistemul medical românesc 3.000 de specialişti şi ies 4.000. Conformsecretarului general al Colegiului Medicilor din România, Viorel Rădulescu, în primele trei luni ale acestui an, 970 de medici au solicitat certificate de conformitate pentru a putea profesa în străinătate.
