Un bărbat a murit la Spitalul Municipal Huşi, unde ajunsese în stare gravă şi a fost resuscitat în Camera de Gardă de asistente, deoarece unitatea sanitară a rămas pentru a doua oară fără medic urgentist.

Pentru a salva pacientul care a fost adus cu ambulanţa la spital, asistentele medicale au fost ghidate telefonic de un medic de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.

'Din cauza lipsei medicilor, am ajuns din nou în situaţia de a închide Compartimentul de Primiri Urgenţe. Am anunţat Direcţia de Sănătate Publică şi Ministerul Sănătăţii, am vorbit cu reprezentanţii unor spitale din zona Moldovei pentru a vedea dacă există medici urgentişti dispuşi să lucreze la noi în spital', a declarat managerul Spitalului Municipal Huşi, Lucia Rotaru.

Compartimentul de Primiri Urgenţe a fost închis după ce medicii specialişti care asigurau gărzi au intrat în concediu. În locul CPU a fost înfiinţată o cameră de gardă, unde o asistentă medicală face triajul pacienţilor şi îi direcţionează pe secţii. Cazurile grave sunt trimise către spitalele din Vaslui sau Iaşi.

CPU din cadrul Spitalului Huşi a mai fost închis la sfârşitul anului trecut, atunci când medicul coordonator Gabriela Ababei a demisionat după ce a primit o amendă de 1.500 de lei, în urma morţii unei fetiţe în vârstă de 4 ani. În acest caz, în urma unui control, Ministerul Sănătăţii a considerat că este vorba despre culpă medicală, scrie Agerpres.

Sursa

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro