Ministrul Sanataţii, Eugen Nicolaescu, a declarat miercuri, dupa întâlnirea cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sanatate, ca în acest moment greva generala anunţata pentru 28 noiembrie este ilegala, iar prima masura ar fi sesizarea instanţei, care sa constate acest lucru.

"Cred ca greva generala este mai degraba o sperietoare, decât un lucru care se poate realiza. Din punctul nostru de vedere, în acest moment este ilegala. Nu cred ca discutam despre ceva ilegal, noi trebuie sa discutam despre lucruri legale în ţara asta. Ca unii vor sa încalce legea, este problema lor. Sunt instituţii ale statului care trebuie sa-şi faca datoria", a spus ministrul Eugen Nicolaescu, dupa discuţiile care au avut loc cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sanatate, potrivit MEDIAFAX.

Intrebat daca va sesiza instanţa în legatura cu greva generala anunţata pentru 28 noiembrie, ministrul Sanataţii a spus ca prima masura ar fi sesizarea judecatorilor, care sa constate ca protestul este ilegal.

"Evident, daca este ilegala - sunt ferm convins ca este ilegala -, prima noastra masura este sa sesizam instanţa sa constate ilegalitatea. Sper sa nu se ajunga acolo. Pot fi gasite unele soluţii dupa opinia noastra, dar ele nu pot fi gasite sub presiune şi peste noapte. Acum asta încercam, sa identificam cum se poate eşalona, cum se poate face un calendar în acest sens", a mai spus Eugen Nicolaescu.

Ministrul a aratat ca, în opinia sa, cea mai buna masura în acest moment este continuarea dialogului, joi urmând sa aiba loc o întâlnire cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas şi probabil saptamâna viitoare cu cei ai Coaliţiei Profesioniştilor din Sanatate.

"Poate ca unele sunt neînţelegeri intenţionate, altele sunt neînţelegeri neintenţionate, este greu de spus. Nu cautam vinovaţi, nu asta este misiunea noastra. Ceea ce este cert este ca trebuie sa continuam dialogul", a mai spus ministrul Sanataţii.

Şi ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pana, care a participat la discuţii, a spus ca greva generala din sistemul sanitar este ilegala.

"Greva este ilegala, vom continua dialogul mâine la ora 16.00, cu Federaţia Sanitas", a precizat Doina Pana.

Angajaţii din sistemul sanitar vor intra din 28 noiembrie în greva generala pe termen nelimitat, anunţa, în 14 noiembrie, vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, precizând ca aceştia vor cere şi demisia ministrului Sanataţii, pentru ca nu s-a rezolvat niciuna dintre solicitarile transmise.

Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a decis declanşarea grevei de avertisment în 25 noiembrie, între orele 8.00 şi 10.00, şi a grevei generale din 28 noiembrie, pe termen nelimitat.

Potrivit lui Marius Sepi, protestele sunt susţinute şi de catre organizaţiile profesionale ale medicilor.

El a precizat ca angajaţii din sistemul sanitar sunt deschişi la orice negociere care ar duce la rezolvarea problemelor ridicate de aceştia.

Data anunţata de Federaţia Sanitas pentru declanşarea grevei generale este doar o propunere, care trebuie sa fie agreata de toate federaţiile membre ale Coaliţiei Profesioniştilor din Sanatate, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astarastoae.

"Declanşarea grevei este apanajul sindicatelor şi sigur ca noi îi susţinem. Datele se stabilesc între toate sindicatele membre în Coaliţie. Vom suţine acest demers doar daca revendicarile noastre nu vor fi soluţionate pâna atunci", a declarat Astarastoae.

Angajaţii din sistemul sanitar cer alocarea a minimum 6% din PIB pentru sanatate, o legislaţie care sa garanteze independenţa profesionala a celor care lucreaza în sistemul public şi privat, o lege a salarizarii specifica sistemului de sanatate, apararea demnitaţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de catre autoritaţi, organizarea unitaţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reala a Coaliţiei Profesioniştilor din Sanatate cu privire la orice masura ce poate afecta funcţionarea sistemului de sanatate.

Federaţia Sindicatelor Medicilor "Dr. Ioan Cantacuzino" a recomandat tuturor doctorilor din sistemul public sa-şi dea acordul pentru participarea la greva de avertisment şi la greva generala organizate în luna noiembrie de Federaţia Sanitas.

"Având în vedere ca guvernanţii au raspuns la demersurile noastre prin tacere, ca guvernanţii nu îşi asuma, public, responsabilitatea pentru subfinanţarea sistemului sanitar, ca guvernanţii considera ca s-au achitat cu brio de rezolvarea revendicarilor profesioniştilor din sistemul sanitar, ca prin politicile lor financiare, aceiaşi guvernanţi creeaza premisele unei subminari a sanataţii publice, la care noi, medicii, nu dorim sa fim complici, nu ne ramâne decât o soluţie: greva", a spus dr. Florin Chirculescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Medicilor "Dr. Ioan Cantacuzino".

In 2 noiembrie, peste 4.000 de angajaţi din sistemul sanitar au protestat în Capitala.

Citeste si :

Eu, Romania, te urasc! Despre a fi medic si medicina in Romania

Avem nevoie de doctori: o problema universala 

Letitia, sa nu te faci doctorita!”

Poate medicul de familie sa faca greva?

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro