Instanţa va decide dacă greva este legală sau ilegală, iar angajaţii din sistemul sanitar vor respecta decizia, dar s-ar putea ajunge ca oamenii să-şi ia liber toţi odată, a declarat, potrivit Mediafax, preşedintele CMR Vasile Astărăstoae, după discuţiile de la Ministerul Sănătăţii.

“Dacă întrebi orice guvernant din orice ţară, orice grevă din punctul lor de vedere este ilegală. Este o opinie. Din punctul nostru de vedere, greva este expresia nemulţumirii unor oameni care ne-au votat pe noi să-i reprezentăm. Instanţa va decide dacă greva este legală sau ilegală. Dacă instanţa va spune că este ilegală, atunci sindicatele vor opri acest demers, dar asta nu înseamnă că sistemul va funcţiona, s-ar putea ajunge ca oameni din sistem să-şi ia liber toţi odată, iar medicii să facă numai garda la care sunt obligaţi prin lege”, a spus preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR).

Potrivit lui Astărăstoae, bugetul de la Sănătate nu a crescut, dar poate că pe noul PIB pe care l-au calculat guvernanţii, 4% cât declară că ar fi pe 2013 va creşte la 4,2% pe 2014.

“Cât priveşte efectiv banii care intră în sistem, dacă îi raportăm la euro, sunt bani mai puţini dacât anul trecut. Noi nu putem să fim de acord cu această scădere, pentru că de fapt se reflectă asupra activităţii din sistem”, a mai spus Astărăstoae.

În opinia liderului CMR, problema ilegalităţii grevei este una forţată, pusă de autorităţi pentru a creea o imagine nefavorabila pentru profesioniştii din sănătate.

Astărăstoae a precizat că oamenii au de luat zeci de zile libere pentru munca suplimentară, pentru că s-a interzis să fie plătite.

“S-ar putea, ca la cât sunt plătiţi ei, să se hotărască să stea să se odihnească, şi atunci o să decidă cei care sunt cu legea şi cu legalitatea. S-ar putea ajunge ca oamenii din sistem să-şi ia liberele toţi odată, iar medicii s-ar putea să facă numai garda la care sunt obligaţi prin lege”, a declarat Astărăstoae.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat miercuri, după întâlnirea cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, că în acest moment greva generală anunţată pentru 28 noiembrie este ilegală, iar prima măsură ar fi sesizarea instanţei, care să constate acest lucru.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro