România este țara cu cea mai mare crește a întervențiilor de transplan din Europa și totuși medicii nu sunt plătiți pentru astfel de operații.
Ministerul Sănătății nu alocă fonduri speciale pentru a-i plăti pe medicii care efectuează operații de transplant. Deși, o operație de transplant ajută sistemul santitar să economisească bani, aceștia au ajuns tot în bugetul ministerului.
Anul trecut, în România s-au făcut peste 800 de transplanturi, cele mai multe de rinichi şi de ficat. Doar 500 de medici și asistente pot să participe la astfel de operații deoarece necesită o pregătire specială. Salariul de bază al unei asistente variază între 1.200 şi 1.800 de lei, iar al unui chirurg între 2.400 şi 4.000 de lei, însă nu se primesc bani în plus pentru operațiile de transplat, deși în celelalte țări europene se întâmplă acest lucru.
„Când nu finanţezi un act medical de un înalt profesionalism, oamenii îl fac până la un punct voluntar din dorinţa de a ajuta oamenii. S-au tăiat salariile coordonatorilor de transplant din zona Bucureşti-Muntenia, Moldova şi asta are consecinţe directe pentru că numărul de donatori a scăzut”, a declarat prof. dr. Irinel Popescu, coordonatorul Programului Naţional de Transplant Hepatic.
În Europa, specialiştii în transplant primesc de la câteva sute până la 25.000 de euro pentru o singură operaţie.