Comportamentul farmaciştilor, preţurile mici şi proximitatea sunt factori decisivi în ceea ce priveşte alegerea unei farmacii în România, se arată într-un studiu realizat de Exact Cercetare şi Consultanţă în luna iulie şi ale cărui rezultate au fost transmise, joi, AGERPRES.
Conform studiului calitativ, medicul specialist reprezintă principala sursă de informare atunci când vine vorba despre medicamentele destinate tratării unor afecţiuni grave. În cazul celor uşoare - răceli, migrene, experienţa anterioară avută cu produsul este cea care primează.

Farmacistul reprezintă o altă sursă de informare, relevă studiul, sfatul acestuia contând atât în situaţia unor afecţiuni uşoare, cât şi puţin mai grave, ce necesită antibiotic. De multe ori, acestuia îi este cerută părerea chiar şi atunci când pacienţii deţin reţetă, în încercarea de a găsi alternative mai ieftine, arată cercetarea realizată de Exact Cercetare şi Consultanţă.

În plus, sfaturile venite din partea persoanelor apropiate (rude, prieteni, cunoştinţe) sunt de asemenea importante, mai ales pentru afecţiunile mai uşoare, care necesită o rezolvare rapidă. "În majoritatea cazurilor, preferinţele pentru anumite farmacii sunt generate de modul în care acestea reuşesc să răspundă nevoilor şi cerinţelor clienţilor. Vorbim, pe de o parte, de factori emoţionali (comportamentul farmaciştilor şi atenţia sporită vizavi de nevoile clientului), iar, pe de alta, de factori raţionali (preţuri mici, aprovizionare, proximitate etc)", declară Irina Rainer, Qualitative Research Manager în cadrul Exact Cercetare şi Consultanţă.

În viziunea participanţilor la studiu, cel mai important factor de decizie este reprezentat de proximitate. Personalul reuşeşte, de asemenea, să fidelizeze clienţii dacă tratează cu atenţie problemele acestora şi găseşte soluţii.

Notorietatea farmaciilor este şi ea amintită, în cazul lanţurilor cu renume pe piaţă fiind apreciate promoţiile, gama diversificată de produse şi existenţa la raft a consilierilor, indică studiul citat. Preţul este şi el important, mai ales în cazul medicamentelor cu preţuri foarte ridicate, în situaţia unor reţete ce conţin multe medicamente ori atunci când clientul vine cu o listă lungă de produse necesare. Potrivit studiului, farmacia ideală ar trebui să fie una care onorează comenzi online, are un motor de căutare pe site-ul propriu, are farmacişti "înţelegători", solicită reţete doar pentru antibioticele foarte puternice şi are case de marcat separat pentru medicamente şi produse cosmetice. Studiul calitativ a fost realizat de Exact Cercetare şi Consultanţă prin intermediul a patru mini focus grupuri şi 10 interviuri în profunzime. La focus grupuri au participat femei şi bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 35 de ani, iar la interviuri farmacişti activând în cadrul lanţurilor farmaceutice. Mini focus grupurile au avut loc în Bucureşti, în perioada 6-7 iulie, iar interviurile, în intervalul 1-5 iulie.

AGERPRES

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro