Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, promite că odată cu adoptarea noii legi a salarizării bugetarilor, unii angajaţi din domeniu ar putea încasa retribuţii lunare triple până la finalul lui 2016.

Salariile personalului din sănătate vor creşte cu 10 procente până la sfârşitul acestui an, spune ministrul Nicolae Bănicioiu.

Invitat la un post de televiziune, el a dat asigurări că, odată cu adoptarea noii legi a salarizării bugetarilor, unii angajaţi din domeniu ar putea încasa retribuţii lunare triple până la finalul lui 2016.

Potrivit noii grile, discutată cu sindicatele, salariul unui rezident şi al unui farmacist ar creşte la peste 3.600 de lei de la 1.400, cât este în prezent, în timp ce al unui asistent cu vechime ar putea ajunge la 2.800 de lei.

Bani mai mulţi ar încasa şi medicii primari ale căror venituri lunare s-ar majora la peste 7.000 de lei, de la 3.000, cât sunt în prezent.

"Până la finalul acestui an probabil că vom ajunge sau sper să atingem ţintele pe care le-am stabilit în discuţiile cu sindicatele, adică undeva la 10%, cu sindicatele din sănătate mă refer acum, deci strict numai de sănătate vorbesc eu, urmând ca celelalte creşteri să fie în 2-3 trepte, anul viitor", a precizat Bănicioiu, potrivit Radio România.

Nicolae Bănicioiu spune că, în 2016, Ministerul Sănătăţii ar avea nevoie de 1,2 miliarde de lei pentru aplicarea noii grile de salarizare.

Sursa

 

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro