Acesta a fost acuzat de vătămare corporală după ce o femeie de 92 de ani pe care o declarase moartă s-a trezit în camera frigorifică dintr-o casă funerară.

În cazul în care va fi condamnat, medicul în vârstă de 53 de ani riscă să stea ani grei în închisoare. În cel mai fericit caz, acesta va scăpa doar cu o amendă, care, însă, îi va goli serios buzunarele.

Se pare că acesta pronunțase decesul după ce însoțitorul din azilul de bătrâni în care stătea femeia a găsit-o pe aceasta fără puls și fără să dea semne că ar respira.

În seara respectivă, un lucrător de la casa funerară a auzit un țipăt din camera frigorifică în care bătrâna fusese depusă și a descoperit că aceasta era în viață.

Femeia a murit în spital două zile mai târziu din cauza unei boli de inimă care nu a avut legătură cu incidentul.

Sursa

 

 

 

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro