Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor cu Cancer din România, Cezar Irimia, atrage atenţia asupra pericolului reprezentat de tratamentele alternative fără fundament ştiinţific, uneori foarte scumpe, care pot pune în pericol viaţa pacienţilor cu boli oncologice.

Precizările vin în contextul scandalului provocat de ancheta începută de procurorii anticorupţie în mai multe clinici oncologice.

"Este regretabil şi condamnabil ceea ce se întâmplă în sistem, precum şi acuzele aduse medicilor oncologi, dar trebuie evitate etichetarea ca infractori a tuturor medicilor oncologi, deoarece şi-au făcut deja apariţia oportuniştii, vânzătorii de iluzii care, având ca argument acuzele aduse medicilor oncologi, oferă pacienţilor alternativă terapeutică foarte scumpă, fără fundament ştiinţific, care nu face decât să grăbească sfârşitul acestora.

"FABC susţine actul de justiţie şi doreşte să se facă lumină în aceste anchete, dar trage un semnal de alarmă legat de tensiunea instalată la nivel naţional în rândul pacienţilor", a spus Cezar Irimia.

Procurorii anticorupţie au găsit, săptămâna trecută, cantităţi mari de medicamente, unele dintre ele foarte scumpe, la cabinetele unor medici vizaţi de anchetă.

De asemenea, au fost găsite documente potrivit cărora medicii primeau vacanţe al căror cost era suportat de unele companii farmaceutice în schimbul prescrierii anumitor medicamente.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro