O echipă multidisciplinară formată din dr. Lucian Mărginean, medic primar radiologie intervențională, dr. Călin Molnar, șeful Clinicii de Chirurgie I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu-Mureș, și medici anesteziști, a efectuat, ieri, în premieră națională, o intervenție medicală de excepție la o pacientă în vârstă de 70 de ani, din Brașov, care suferea de o boală vasculară hepatică extrem de rară, o malformaţie arterio-portală, în lume existând puține astfel de cazuri.
Pacienta a fost consultată în mai multe centre medicale de referință din țară, după care s-a adresat Compartimentului de Radiologie Intervențională din cadrul SCJU Târgu-Mureș. Pacienta prezenta simptomatologia unui sindrom de hipertensiune portală, cauzat de existența unor comunicări aberante între sistemul arterial, hepatic, și ramurile venei porte. După bilanțul multidisciplinar, medicii au decis că e nevoie de o abordare pe cale endovasculară – singura soluţie în această patologie.Intervenţia a durat aproximativ trei ore şi a fost un succes, iar starea pacientei este stabilă. „Este un caz special, particular de hipertensiune portală, la care s-a reintervenit în cadrul serviciului de Radiologie Intervențională din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș, de către domnul doctor Lucian Mărginean. Este vorba despre o pacientă care a fost internată în Clinica Chirurgie I în urmă cu două zile, prezentând simptomatologia unui sindrom de hipertensiune portală, cauzat de existența unor comunicări aberante între sistemul arterial, hepatic, și ramurile venei porte. Ca să înțeleagă lumea, era de fapt vorba despre un ghem de vase, care includea atât o componentă arterială, cât și venoasă și din cauza diferenței de presiune existentă în mod normal între cele două sisteme s-au creat niște șunturi, niște legături între cele două sisteme, care au făcut să crească presiunea sângelui în sistemul venei porte. Acest lucru se traduce, de obicei, prin apariția clinică a varicelor esofagiene. Pacienta avea varice de gradul 2. Varicele esofagiene reprezintă practic cea mai gravă complicație hemoragică a tubului digestiv cavitar, iar în plan abdominal prezenta lichid de ascită secundar unui grad ușor de decompensare parenchimatoasă. Bolnava este din Brașov, este bine, trează, cooperantă, foarte drăguță, are peste 70 de ani, dar nu-i arată. Cred că o va mai duce mult și bine din acest moment. Noi suntem cu ochii pe ea, o vom monitoriza, deocamdată nu-i sugerăm nimic chirurgical, dar poate veni în discuție în viitor și îi dorim o vară frumoasă”, a explicat dr. Călin Molnar, șeful Clinicii Chirurgie I din cadrul SCJU Târgu-Mureș.
Chirurgia hipertensiunii portale – de top la Târgu-Mureș
Doctorul Călin Molnar a spus despre chirurgia hipertensiunii portale că este unul din multiplele ecusoane cu care Clinica de Chirurgie I se mândrește. „Vreau să felicit echipa condusă de doctorul Mărginean și vă spun sincer că această pacientă a fost o provocare nu numai pentru el, ci pentru întreaga echipă multidisciplinară implicată în rezolvarea cazului. Clinica Chirurgie I din Târgu-Mureș este o clinică care prin definiție se caracterizează prin excelență, iar chirurgia hipertensiunii portale, pentru că despre asta se vorbește, este, de fapt, unul din multiplele ecusoane cu care noi ne mândrim. Ea se mai face în România doar în două centre universitare, la București și la Chirurgie I și II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș”
Importanța abordării multidisciplinare
Dr. Lucian Mărginean a vorbit despre importanța abordării multidisciplinare.
„Este o procedură de radiologie intervențională, dar nu este un caz rezolvat în radiologie intervențională. Dacă nu am fi o echipă, dacă nu ar fi complexitatea interdisciplinară, nu am putea vorbi de un succes terapeutic pe niciun segment. Pacienta care s-a prezentat în serviciul nostru după ce a consultat mai multe servicii de specialitate de la nivel național, chiar centre de elită, a fost diagnosticată cu această malformație arterio – venoasă cu șunturi arterio – portale, deci o comunicare aberantă între două sisteme vasculare cu presiuni diferite. După acel bilanț interdisciplinar am decis s-o abordăm endovascular”, a transmis dr. Lucian Mărginean, medic primar radiologie intervențională.
O comunicare aberantă
Acesta a explicat ce a însemnat, de fapt, această comunicare aberantă și de ce a fost vorba despre o abordare migăloasă. „Soluția găsită reprezintă o premieră o dată prin raritatea cazurilor, eu căutând în literatura de specialitate am găsit foarte puține cazuri publicate și rezolvate prin tehnici endovasculare, care dau posibilitatea unui tratament și pe de altă parte sunt minim invazive și foarte confortabile pacientului. Practic, la 48 de ore după procedură, pacientul se poate externa. Fiind abordarea lor destul de migăloasă – imaginați-vă că acele micro catetere pe care le introducem în vasele aberante sunt de grosimea a trei fire de păr – pentru că vorbim de niște vase mici, cu niște sisteme de catetere și micro catetere foarte mici, care pot naviga sub control radioscopic până la nivelul vasului implicat în acel șunt. Practic, două conducte, una cu presiune mare și una cu presiune mai mică au fost interconectate aberant, de mama natură, astfel încât cea cu presiune mică nu mai curgea în sensul bun, ci în sens invers, ceea ce crea un dezastru la nivelul abdomenului și a funcțiilor organelor abdominale. Această comunicare trebuia întreruptă. Am intrat prin țevile respective, am indetificat comunicarea și am pus dopuri acolo – acest lucru fiind spus mai rudimentar. În termeni medicali, sunt niște șunturi, niște procese pe care le abordăm, adică chemoembolizări cu tot felul de substanțe, agenți emboligeni care închid vasele cu identificarea lor destul de dificilă, cu evaluarea fluxurilor și așa mai departe”, a explicat doctorul Mărginean.
Datorită acestei intervenții pacienta își poate relua viața normală. „Important este că s-a găsit soluția pentru această pacientă, că am reușit chiar cu efortul de a evidenția fiecare vas, pe rând, de a fi abordat să le închidem. La momentul de față, pacienta se află cu acea comunicare aberantă, greșită, închisă și își poate relua viața normală. Fără această intervenție, funcția organelor interne ar fi fost mult alterată, pacienții aceștia fac acele varice, care se pot rupe, fac burta aceea mare cu apă. De fapt, este ascita. Sunt toate complicațiile pot merge, în final, chiar la decesul pacientului”, a arătat dr. Lucian Mărginean.
SCJU Târgu-Mureș, în programul de leziuni endovasculare periferice
Managerul SCJU Târgu-Mureș, dr. Claudiu Puiac, a felicitat echipa multidisciplinară și a transmis că a reușit să includă SCJU Târgu-Mureș în programul de leziuni endovasculare periferice. „Din nou, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș a avut loc o intervenție complexă de radiologie intervențională. În calitate de medic primar de anestezie terapie intensivă în acest spital și de manager, mă bucur că oamenii din acest spital își doresc, se pregătesc și fac tot posibilul ca Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș să fie unul dintre cele mai bune spitale din țară. Prin Programe de Radiologie Intervențională, am reușit să aduc fonduri și cu această ocazie anunț cu mândrie că am reușit să includ spitalul și în Programul de Acțiuni Prioritare pe leziunile vasculare periferice, fiind printre cele cinci unități sanitare din țară nominalizat în acest program. Acest lucru înseamnă că vă veți întâlni mult mai des cu doctorul Lucian Mărginean, pentru că ceea ce face pe Programul de Radiologie Intervențională va face și pe acest program de leziuni endovasculare periferice, care ne va permite să recuperăm mult mai rapid pacienții din punct de vedere postoperator”, a declarat dr. Claudiu Puiac.