Deşi anul trecut România a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de donatori de organe din întreaga Uniune Europeană, programul nu a funcţionat la fel de bine până la jumătatea acestui an. Aşa atrag atenţia specialiştii, care spun că nici coordonatorii de transplant şi nici anesteziştii care ar fi trebuit să identifice pacienţii aflaţi în moarte cerebrală nu au mai fost plătiţi de la începutul anului.
În tot acest timp, lista românilor care au nevoie de un organ, fie că vorbim de rinichi, ficat sau inimă, este în continuă creştere. Şi, în ultimul timp, chiar şi pacienţii deja transplantaţi au început să se îngrijoreze de declinul vizibil înregistrat de programul naţional de transplant care, spun autorităţile, este bugetat corespunzător.
„Ce se întâmplă în Sud este o lipsă de implementare corectă a programului. La Oradea am fost plătiţi lună de lună, atât coordonatorii de transplant cât şi anesteziştii care au rolul de a-i identifica pe cei în moarte cerebrală. Principala problemă a numărului mic de donatori este faptul că nu sunt identificaţi”, a declarat, pentru „Adevărul”, medicul Carmen Pantiş, coordonatorul pe transplant din Bihor.
Ardealul, furnizorul de organe pentru transplant
Oradea s-a menţinut şi în primele şapte luni din an în top, reuşind să identifice 14 donatori de organe. A fost urmată, îndeaproape, de centrul din Baia Mare, care a dat 10 donatori şi de cele din Târgu Mureş şi Cluj, în fiecare din ele fiind identificaţi câte opt donatori de organe.
Bucureştiul, care dispune de cele mai mari spitale şi de cei mai mulţi bolnavi redirecţionaţi din alte centre din ţară stă prost la identificarea de donatori. Doar Spitalele Bagdasar şi Floreasca mai dau câte un donator, afirmă medicii implicaţi în transplant.
Anul trecut au fost identificaţi 70 de donatori până în luna iunie, iar anul acesta numărul a scăzut la 60. „Atunci, Bucureştiul era înaintea Ardealului, acum procentul este inversat, sunt mai mulţi donatori din Ardeal decât din Capitală”, susţin oficiali din Agenţia Naţională de Transplant (ANT), sperând că bani pentru programul de transplant vor fi alocaţi şi la rectificarea bugetară.
10 spitale din cele peste 40 din program îşi fac datoria
Entuziasmul din 2013 a dispărut încetul cu încetul, arată aceiaşi oficiali. Atunci, în reţeaua de identificare au fost incluse nu mai puţin de 40 de spitale de mici şi mari dimensiuni din întreaga ţară. Bugetul programului de transplant cuprindea şi bani pentru coordonatori, puţini, spun specialiştii, dar suficienţi cât să îi motiveze.
„De ce nu sunt plătiţi coordonatorii de transplant din Bucureşti este un mister, dar nu poate fi acesta unicul motiv pentru care avem aşa puţini donatori de organe. În definitiv, câţi poti plăti pe cineva care se încarcă cu durerea atâtor familii? În plus, trebuie să ai o relaţie perfectă cu toţi şefii de secţii şi asta nu se întâmplă decât în puţine spitale”, a completat Carmen Pantiş.
Nici cei care fac prelevări şi procedurile de transplant în sine nu sunt plătiţi. În străinătate situaţia este diferită. Acolo, chirurgii care fac transplant ajung să primească zeci de mii de euro pe an pentru intervenţiile efectuate.
Explicaţii referitoare la numărul mic de donatori nu are nici profesorul Radu Deac, chirurg cardiovascular şi director executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT). Susţine că la jumătatea anului este prematur să faci analize, dar recunoaşte că o problemă există. „Bani de la Ministerul Sănătăţii sunt. Trebuie văzut pe unităţi sanitare unde este problema”, a precizat chirurgul.
Medicii din sistem arată că, deşi ţara noastră a fost campioana Europei în 2013 din punct de vedere al numărului de donatori identificaţi, România nu are încă o cultură a donării de organe, fiind considerat un subiect sensibil de cei mai mulţi români.
„Obţinerea donatorilor se face prin trei metode. Identificare, cultura donării pe care spitalul respectiv o crează şi abia în al treila rând apar în discuţie banii pentru coordonatorul de transplant şi pentru anesteziştii care trebuie să identifice pacienţii care au organe bune de transplantat. Potrivit legii, nu e vina coordonatorilor de transplant, asta pentru că rolul lor începe mult după ce donatorul a fost identificat. În momentul în care avem o rată de refuz de 20%, atunci am putea spune că e vina coordonatorului de transplant. În România este însă mai mică”, au explicat oficiali din ANT.
Pacienţii dau vina pe anestezişti
În toată această ecuaţie, cei care au de suferit sunt pacienţii. Gheorghe Tache, preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor din România (APTR), spune că cei care nu îşi fac datoria sunt medicii anestezişti de pe secţiile acreditate şi incluse în programul naţional de transplant.
„Nu mai identificăm suficient de bine, asta deşi accidente şi pacienţi în moarte cerebrală sunt la fel ca anul trecut. Degeaba ai 40 de spitale acreditate, dacă doar cinci sau şase dau donatori. Din păcate, suferă oameni nevinovaţi, care stau pe listele de aşteptare până când se sting sau până ce nu mai sunt eligibili pentru procedură”, a declarat Gheorghe Tache.
Transplantaţii nu au găsesc medicamentele în farmacii
Problemele pacienţilor nu se opresc aici. Cei care au deja un organ transplantat se confruntă, de mai bine de câteva săptămâni, cu lipsa tratamentului imunosupresor, care este vital pentru ei. Ajung să facă chetă şi să îşi dea medicamentele unul celuilalt până ce reuşesc să intre în posesia medicaţiei.
„Uneori trec şi 21 de zile din momentul în care depunem reţeta până primim imunosupresoarele. Unele din ele nu se mai găsesc în farmacii, sunt şi bolnavi şi farmacişti care ne-au confirmat acest lucru. Mai facem schimb între noi, am apelat la autorităţi dar nu ştiu ce putem rezolva”, a completat Tache.