Preşedintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, a anunțat că economiile de aproximativ 90 de milioane de lei pe lună, realizate în sistemul sanitar prin introducerea cardului de sănătate, vor fi direcţionate, din noiembrie, către furnizorii de servicii medicale, care vor acoperi astfel inclusiv majorările salariale, informează Mediafax.
"Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu plăteşte salarii, casa plăteşte servicii medicale. Deci, acei bani din economii vor intra în serviciile medicale şi, fiind un venit pentru spitale, spitalul îşi calculează acel 25 la sută care este asigurat de Guvern. De la 1 octombrie este valabilă această mărire de salariu de 25 la sută, noi vom face plăţile în noiembrie", a declarat Vasile Ciurchea.
Șeful CNAS a mai spus că, o parte din banii proveniți din creşterea salarială de 25 la sută, se întorc la buget ca venit din taxe şi impozite.
"Adică va fi o creştere salarială odată cu care vor creşte taxele şi impozitele aferente", a explicat Ciurchea.
Din 1 septembrie prezentarea cardului de sănătate este obligatorie la acordarea fiecărui serviciu medical pentru asiguraţi.
Cei care au fost invitaţi să ridice documentele şi nu au făcut-o nu vor mai beneficia de servicii medicale gratuite, decât dacă sunt urgenţe medicale, a anunţat șeful CNAS.