Acțiune de amploare a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) într-un dosar ce vizează fraude în domeniul medical. Procurorii au descins în urmă cu puțin timp la peste 50 de adrese din București și din județele Constanța, Vrancea și Brăila. Se pare că suspecții vizați de investigație ar fi decontat, în perioada 2011-2015, din Fondul de Sănătate, rețete medicale fictive. Prejudiciul este evaluat la suma de 9 milioane de lei. Descinderile din Constanța au loc la sediul unei farmacii și la birourile și cabinetele unor medici. Vom reveni cu amănunte!

UPDATE - Una dintre perchezițiile anchetatorilor are loc la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

UPDATE 1 - În dosar este anchetată și Mihaela Vrînceanu, directorul adjunct al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Constanța. Ea este acuzată de abuz în serviciu în formă continuată și constituire a unui grup infracțional organizat.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro