Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş,prof. dr. Leonard Azamfirei, a declarat, luni, la deschiderea anului universitar 2015-2016, că la sfârşitul acestui an va fi inaugurat Centrul Avansat de Cercetări Medicale şi Farmaceutice, unic în România, realizat în urma accesării unor fonduri europene în valoare de peste 10,4 milioane de euro.
"Este un an nou în care se vor finaliza o serie de obiective importante ale universităţii, poate cel mai important este Centrul Avansat de Cercetări Medicale care se va inaugura în luna decembrie a acestui an, vom continua cu tehnologizarea şi informatizarea UMF, vom face un upgrade la centrul de simulare cu noi echipamente, prin urmare studenţii vor avea lucruri noi. Şi clădirea principală va primi studenţii cu haine noi privind o reabilitare foarte pretenţioasă din punct de vedere arhitectonic', a precizat prof. dr. Leonard Azamfirei.

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, prin programul operaţional POS CCE, în cadrul infrastructurii de cercetare-dezvoltare, a câştigat finanţare pentru proiectul 'Centru Avansat de Cercetări Medicale şi Farmaceutice', care dezvoltă în UMF un centru de excelenţă în domeniul cercetării fundamentale şi al cardio-neurologiei.

Acest centru va funcţiona într-o clădire nouă cu o suprafaţă de peste 4.000 mp, care va conţine 412 echipamente de cercetare/dezvoltare şi în care vor exista 10 laboratoare performante, comparabile cu tot ce există la nivel mondial, un laborator de imunologie, cromatografie şi spectrofotometrie de masă, analize citologice, de biologie moleculară şi genetică/genomică, un laborator cu şase centre de explorări funcţionale avansate şi o bancă de ADN şi plasme.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro