Biroul de control al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi a desfăşurat, în prima jumătate a anului, aproape 400 de verificări la furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu statul. Inspectorii CJAS au descoperit astfel numeroase disfuncţionalităţi şi nereguli, pentru care au aplicat avertismente sau diferite sancţiuni. În total, 46 de furnizori gălăţeni de servicii medicale au fost penalizaţi.

Trafic cu pacienţi

Unui medic de familie din Galaţi i-a fost reziliat contractul cu CJAS, din cauza faptului că înscrisese în lista sa de pacienţi persoane cărora nu le ceruse acordul, în prealabil. Astfel, medicul încasa lunar bani din Fondul unic de asigurări de sănătate pentru aceşti pacienţi. Legea spune că un pacient trebuie să-şi dea acordul, pentru a putea fi înscris pe lista unui medic de familie. Acest "trafic" cu liste de pacienţi are loc atunci când un medic de familie decedează sau se retrage din activitate. Cel care îi ia locul ajunge să îi "moştenească" şi listele cu pacienţi. Problema este când între medici au loc adevărate tranzacţii pe baza acestor liste.

Alţi 12 medici de familie au primit sancţiuni pentru că au prescris reţete medicale pacienţilor, în perioada în care aceşti bolnavi erau internaţi. În acest mod bugetul CJAS a fost prejudiciat, deoarece instituţia a decontat, concomitent, pentru acelaşi pacient, atât reţeta eliberată de medicul de familie, cât şi tratamentul primit în spital, lucru interzis. În cazul celorlalţi medici de familie vizaţi, avertismentele sau sancţiunile au fost date pentru abateri minore de la legislaţia actuală.

Nereguli şi în spitale

Inspectorii CJAS au descoperit nereguli şi în spitale sau în policlinicile acestora. În total, au fost date opt avertismente şi 12 sancţiuni. Medicii din aceste instituţii au fost penalizaţi fie pentru că au încercat să primească bani de la CJAS pentru unele servicii medicale nedecontabile, fie pentru că au dat concedii medicale fără a respecta legislaţia în vigoare.

Prin furnizor de servicii medicale se înţelege orice cabinet de medicină de familie, spital, farmacie, cabinet de medicină stomatologică, laborator de analize medicale sau imagistice, ambulatoriu de specialitate (fostă policlinică de spital - n.r.), sau firmă de dispozitive medicale aflate în contract cu CJAS Galaţi. 573 de furnizori gălăţeni de servicii medicale primesc bani din Fondul unic de asigurări medicale de sănătate, fond la care contribuie fiecare gălăţean asigurat. În urma controalelor efectuate, Casa de Asigurări de Sănătate Galaţi nu face publice şi numele furnizorilor pe care îi sancţionează.

Sursa

 

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro