Medicii de familie din judeţul Neamţ nu participă luni, 25 noiembrie, la greva de avertisment a cadrelor medicale.
La finalul săptămânii trecute a avut loc o întâlnire a medicilor de familie din judeţul Neamţ. Pe lângă faptul că le-a fost adus la cunoştinţă noul plan al bugetului de sănătate propus de guvern pentru 2014, un alt subiect foarte important care s-a discutat a fost greva din domeniul sanitar. Având în vedere că medicii de familie nu fac parte din niciun sindicat, ei nu pot nici declanşa, nici participa la o astfel de manifestare.
“Medicii de familie lucrează pe cont propriu. Nefiind salariaţi şi nefăcând parte din niciun sindicat, ei nu pot face grevă.
Dar suntem alături în revendicările cerute de către colegii noştri şi îi susţinem în demersurile lor. Am rugat medicii de familie să încerce să rezolve ei cât mai multe dintre cazurile care se vor prezenta în perioada grevei la cabinete şi să încerce să trimită către spital numai cazurile pe care le consideră a fiind foarte grave”, a declarat medicul Angela Bica (foto), vicepreşedinte al Asociaţiei Medicilor de Familie din Neamţ.
La Spitalul Roman, luni, 25 noiembrie, va avea loc o grevă de avertisment, cu întreruperea activităţii între orele 8 şi 10. În acest interval, se vor asigura doar urgenţele foarte grave, iar personalul va lucra doar la o treime din capacitate. Pe 28 noiembrie este anunţată declanşarea grevei generale, pe perioadă nelimitată.