Toţi ochii sunt în aceste zile îndreptaţi spre cei 20 de miniştri din echipa premierului Dacian Cioloş, dar mulţi uită că centrii de putere ai administraţiei din România nu mai sunt demult la Palatul Victoria.
Din 1998 încoace, de când la sfatul FMI şi al Băncii Mondiale România a spart toată administraţia, transportul şi energia, constituind case, autorităţi şi companii independente, guvernul a devenit mai mult un grup de păpuşi de carton scoase în faţă după care să fugă atenţia presei şi a opiniei publice.
Banii adevăraţi sunt derulaţi prin alte instituţii, conduse de oameni care nu sunt audiaţi în Parlament, aproape invizibili opiniei publice, dar de competenţa şi energia cărora ar trebui să depindă sectoare cheie ale României.
Sănătatea, infrastructura şi pensiile sunt administrate, în fapt, de Casa Naţională de Sănătate (CNAS), de Compania Naţională a Drumurilor (CNADNR), de Casa de Pensii (CNPP). De partea cealaltă, la strângerea veniturilor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) este stăpână pe colectarea a 40 miliarde de euro pe an.
Şi lista poate continua. Sute de instituţii independente sau cvasi-independente, cu bugete proprii de funcţionare, multe din ele auto-finanţate, sunt ţinta unor subterane ale vieţii politice.
Casa de Sănătate are un buget anual de 5 miliarde de euro, CNADNR cheltuie anual aproape 2 miliarde de euro (pe ce?!), iar Casa de Pensii are un buget de cheltuieli de 11 miliarde de euro (dar venituri de doar 8 miliarde de euro, deci pentru 3 miliarde de euro sunt necesare subvenţii).
Oricine este nemulţumit de situaţia din spitalele României ridică ochii spre ministrul sănătăţii. Dar Ministerul Sănătăţii are un buget de un miliard de euro pe an şi este cu mâinile legate atunci când vine vorba de calitatea serviciilor din spitale.
Teoretic, modelul introdus la recomandarea instituţiilor financiare internaţionale presupune ca administrarea banilor pentru sănătate să nu mai fie în oala comună bugetară, ci separată, pentru a avea o eficienţă mai bună. Numai că ce s-a întâmplat? Ca în orice ţară unde democraţia este la început şi oamenii aşteaptă de la centru să li se facă dreptate, ideea de a construi un corp comun din reprezentanţii salariaţilor şi ai patronatelor pentru a administra banii din sănătate prin aceste case de sănătate a eşuat.
Casele de sănătate au devenit de fapt un câmp de bătaie a sinecuriştilor de partid, a liniei a doua, a celor care la adăpostul unor figuri transmise în faţă nu alt obiectiv decât deturnarea a sute de milioane de euro către firmelor fraţilor sau verilor.
De asta ajung medicamente să coste în România de zece ori mai mult ca în Franţa sau Germania, pentru că programele derulate de casa de sănătate nu sunt verificate de nimeni.
Fiecare minister are în subordine, coordonare sau sub autoritate zeci de agenţii, inspectorate şi autorităţi. Vrei să afli cât este de poluată azi România şi ce trebuie făcut pentru reducerea poluării. Se ocupă Ministerul Mediului? Dar există şi Administraţia Fondului pentru Mediu, Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului.
Ce fac aceste instituţii? Ce face şi Ministerul Mediului sau cel puţin direcţii din acest minister. Însă foamea de bugete discreţionare, de poziţii unde să decizi singur pe cine şi pe ce bani angajezi, cu ce firme închei contract, a dus la înmulţirea necontrolată a acestor agenţii, inspectorate şi autorităţi.
Niciun guvern nu s-a atins de ele de două decenii încoace, ci, mai mult, au înflorit la fiecare schimbare de putere pentru a crea spaţiu noilor veniţi. Nu mai vorbim de Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), ţinta unor scandaluri de sute de milioane de euro cu retrocedări. Acolo sunt banii adevăraţi. La televizor, la audieri, defilează doar ţintele de carton.
