După modelul „Prima casă” sau „Prima maşină”, un medic maramureşean propune o lege dedicată medicilor. „Primul praxis” i-ar opri pe tinerii medici, absolvenţi ai studiilor de medicină, să renunţe la emigrare şi chiar ar atrage medicii străini să practice în România. Gheorghe Lascu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Maramureş, susţine că o asemenea iniţiativă legislativă ar fi foarte bine primită de medicii care sunt la început de drum.
„Ideea s-a născut în urmă cu aproape un an şi porneşte tocmai de la acele programe existente în România, «Prima casă», «Prima maşină», care au încercat să ajute tinerii. În rest toată lumea spune că nu ne ajutăm tinerii. De ce să nu avem un program de sprijinire a medicilor care vor să își deschidă un cabinet (praxis), de ce să emigreze, dar pe noi cei care suntem deja în pragul pensiei cine ne va îngriji? Hai să analiizam care ar fi avantajele, s-ar putea deschide mai multe cabinete de diferite specialități, pacienții ar fi mai bine îngrijiți, statul român ar avea doar de câștigat”, spune medicul.
Lascu susţine că banii acordaţi medicilor s-ar multiplica pentru că fiecare cabinet ar avea pe lângă practician şi personal auxiliar.
„Programele existențe sunt de consum, nu aduc beneficiu decât beneficiarilor, un program «PRIMUL PRAXIS» aduce beneficii medicilor, pacienților și statului. Cum? Simplu, ar emigra mult mai puțini medici, ar fi mai multe loocuri de muncă pentru medici, asistente, personal auxiliar, pacienții ar fi mai multumiti, statul ar câștiga din impozitarea salariilor și a profitului ”, mai adaugă Lascu.
Migrația medicilor români este o componentă de mare actualitate a fenomenului mai general al migrației forței de muncă din România, iar relevanța sa socio‐economică privește efectele sale asupra sistemului public de sănătate. Magnitudinea fenomenului este greu de conturat doar prin prismă statisticilor oficiale actuale, care nu surprind toate laturile sale și nu pot furniza o imagine completă și exactă asupra acestuia.
Analiza și interpretarea datelor statistice furnizate de cele mai importante instituții din România, de organismele internaționale și de unele studii apărute în acest domeniu la nivel național și regional relevă faptul că anual mii de medici de diverse specialităti părăsesc România, numărul de medici specialişti scade în loc să crească, deși anual mii de medici termină facultatea și rezidențiatul. Cu toate acestea nu mai găsești decât cu greu un stomatolog în mediul rural și sunt peste 700 de dispensare fără medic la țară. În același timp sunt foarte multe orașe mici și mijlocii unde lipsa medicilor de diverse specialități este o constantă regretabilă în pofida eforturilor de a avea spitale moderne și bine dotate.
„Din aceste motive dorim să stimulăm înființarea de cabinete medicale printr-un program pe zece ani, care va permite obținerea de credite cu garanții de stat și dobândă subvenționată. Programul se va numi “Primul praxis””, explică medicul.
Acesta mai spune că ideea lui a ajuns şi la unul dintre parlamentarii maramureşeni, dar şi la fostul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, dar nu a primit niciun răspuns. „Nu sunt de niciun fel implicat politic, dar pot să vă spun că o astfel de lege ar fi foarte bine primită. Colegii fiicei mele care este studentă s-au arătat interesaţi de aşa ceva. Şi-ar dori şi ei să rămână să lucreze acasă în loc să plece în străinătate”, a concluzionat Lascu.