Alegerile de la Colegiul Medicilor din România, anulate

Colegiul Medicilor din România a invalidat alegerile pentru o nouă conducere în 35 de județe. Decizia dovedește că cererea Alianței Medicilor pentru Modernizarea Sistemului Medical din România privind organizarea în condițiile legii a alegerilor a fost pe deplin justificată.

Alegerile pentru conducerea Colegiului Medicilor din România au fost caracterizate de controverse și absenteism. Principala controversă legată de organizarea alegerilor a ținut de regulamentul de organizare. Până de curând acesta nu permitea medicilor care îndepliniseră deja două mandate în funcții de conducere să se mai înscrie în cursa electorală pentru obținerea unei noi funcții. La cererea conducerii Colegiului, motivată prin exemple din legislațiile altor țări, Parlamentul României a schimbat această prevedere în regim de urgență, în termen de cinci luni de la înaintarea propunerii. Ceea ce înseamnă că legea actuală permite practic un număr nelimitat de mandate.

Totuși, în momentul terminării înscrierilor era în vigoare vechea lege, cea nouă aflându-se spre promulgare la Președinție. La acel moment, conducerea CMR emitea o notă internă prin care aducea la cunoștință membrilor  faptul că legea este în curs promulgare, motiv pentru care recomandă înscrierea candidaților aflați în incompatibilitate și care doreau un al treilea mandat.

Au urmat reacții dure la această notă, din punct de vedere juridic perfect nula, știut fiind că o lege nu poate avea efect decât din momentul publicării în Monitorul Oficial. De menționat, reacțiile publice din partea Alianței Medicilor prin scrisoare deschisă adresată Colegiului și Președinției, din partea d-lui dr. Sorin Paveliu prin notificare către Colegiul Medicilor București, din partea dr. Florin Chirculescu, toate punctând ilegalitatea înscrierii candidaților incompatibili.

Alegerile și-au urmat însă cursul. Au fost două tururi de scrutin, ambele organizate din cotizațiile obligatorii plătite colegiului de fiecare medic din România.  În contextul declarării lor drept ilegale pe data de 12 decembrie, de către președintele Colegiului Medicilor în exercițiu, dl. Gheorghe Borcean, noi alegeri vor fi organizate sub noul regulament, permițând, legal de această dată, participarea candidaților limitați de vechiul regulament.

Alianța Medicilor are, și de această dată, două amendamente, pe care le adresează public Colegiului Medicilor din România, ca organism ce are ca obiectiv principal apărarea intereselor și prestigiului corpului medical.

Ce se întâmplă cu colegiile unde alegerile au fost deja validate ? Este nedrept să fie aplicată o lege pentru unii și alta pentru alții. Această măsură este asimetrică, și în opinia noastră, reprezintă o aplicare discreționară a legii.

Considerăm firesc ca, în această situație, Comisia Electorală Centrală să răspundă legal de organizarea defectuoasă a acestor alegeri, soldată cu cheltuirea banilor, banii contribuabililor medici, bani strânși de la fiecare medic din această țară.

Dr Tanase Bogdan

Dr. Bogdan Tănase,

Președintele Alianței Medicilor

 

Foto TVR 2

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro