O companie norvegiană, care a dezvoltat un vaccin împotriva HIV, a anunțat primele rezultate încurajatoare ale unui tratament care trebuie să disloce și apoi să îndepărteze virusul de la seropozitivi, informează AFP, citată de Agerpres.
"Este o reușită majoră pentru găsirea unui tratament funcțional împotriva HIV", a declarat Jurgen Fischer Ravn, purtătorul de cuvânt al companiei Bionor.
Tratamentele actuale ajută la menținerea sub control a virusului, dar nu ajută și la îndepărtarea lui. Astfel, virusul rămâne în corp în stare latentă și reapare imediat dacă tratamentul încetează.
Acest rezervor de virus latent, la care este greu de ajuns, constituie unul dintre cele mai mari obstacole în calea elaborării unui tratament care să asigure o vindecare sigură.
La experimentul desfășurat la universitatea Aarhus din Danemarca au participat 20 de pacienți seropozitivi. El a permis scoaterea virusului latent din rezervor cu Istodax, un agent anticancer. De asemenea, s-a reușit și eliminarea parțială a virusului.
Testele desfășurate de Bionor nu au fost validate și publicate de o revistă științifică.