ORDIN Nr. 1566/1073/2015 din 17 decembrie 2015
pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 674/252/2012 privind aprobarea formularului de prescripţie medicală electronică pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu şi a Normelor metodologice privind utilizarea şi modul de completare a formularului de prescripţie medicală electronică pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu
EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII Nr. 1.566 din 17 decembrie 2015
CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE Nr. 1.073 din 25 noiembrie 2015
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 956 din 23 decembrie 2015
Având în vedere Referatul de aprobare nr. ACP/1.066/2015 al Ministerului Sănătăţii şi nr. DG/2.110 din 19 noiembrie 2015 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în temeiul prevederilor:
- titlului VIII "Asigurările sociale de sănătate" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 - 2015, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 206/2015 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2015 şi 2016, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 388/186/2015 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2015 a Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 - 2015, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârii Guvernului nr. 972/2006 pentru aprobarea Statutului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin:
ART. I
Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 674/252/2012 privind aprobarea formularului de prescripţie medicală electronică pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu şi a Normelor metodologice privind utilizarea şi modul de completare a formularului de prescripţie medicală electronică pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 2 iulie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
"(viii) se bifează «PNS» doar pentru bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, până la vindecarea respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse; ( trebuie verificate veniurile- declaratie de venit ??!!- semnatura ca nu are venit ??)
..........................................................................
- cifra 1, dacă este vorba de persoane beneficiare de legi speciale care nu apar menţionate distinct în formularul de prescripţie medicală electronică, dar care sunt menţionate distinct la art. 224 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare, menţionându-se distinct actul normativ de care beneficiază;
- cifra 2, pentru persoanele care nu se încadrează în categoriile de asigurat menţionate în formularul de prescripţie şi care beneficiază de nivel de compensare ca un asigurat obişnuit;
- cifra 3, pentru beneficiarii formularelor europene, menţionându-se distinct fiecare tip de formular european, respectiv: E 106; E 109; E 112; E 120; E 121; pot fi menţionate şi formularele europene «S» - corespondente acestor formulare."
"3.a) «Diagnostic/Cod Diag.» - se va/vor nota diagnosticul/diagnosticele pacientului pentru care au fost prescrise medicamente. Pe prescripţiile medicale electronice listate de medicii prescriptori şi înmânate asiguratului se completează numai codul/codurile de diagnostic, utilizând clasificarea CIM revizia a 10-a, varianta 999 coduri de boală; descrierea diagnosticului/diagnosticelor va rămâne numai în aplicaţia informatică privind prescrierea electronică de medicamente;
"h) «% Preţ ref.» - se notează, după caz: procentul corespunzător de compensare (90%, 50%, 100% sau 20% din preţul de referinţă) al medicamentelor corespunzătoare DCI-urilor din sublistele A, B, C (secţiunea C1) şi D; procentul de compensare 90% din preţul de referinţă al medicamentelor corespunzătoare DCI-urilor din sublista B pentru pensionarii care realizează venituri numai din pensii de până la 700 lei/lună, pentru prescripţiile a căror contravaloare la nivelul preţurilor de referinţă/prescripţie este de până la nivelul prevăzut în contractul-cadru; procentul de compensare 100% din preţul de referinţă al medicamentelor corespunzătoare DCI-urilor din sublistele A, B, C (secţiunile C1 şi C3) şi D, conform prevederilor legale în vigoare, pentru: copii (cu vârsta sub 18 ani), tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţi de liceu până la începutul anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenţi, gravide/lăuze; procentul de compensare 100% din preţul de referinţă aferent sublistelor A, B, C (secţiunea C1) şi D pentru categoriile de asiguraţi beneficiari ai legilor speciale (veterani, revoluţionari, persoane cu handicap etc.); procentul de compensare 100% din preţul de decontare pentru DCI-urile din sublista C (secţiunea C2) pentru toate categoriile de asiguraţi beneficiari de programe/subprograme naţionale de sănătate curative, în conformitate cu prevederile normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative, aprobate prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate;".
"(iv) pentru prescripţiile care conţin DCI-uri din sublista C, secţiunea C2, în rubrica «Listă» se va nota C2. Completarea în câmpul 3 litera b) a numărului programului/subprogramului din cadrul Programului naţional cu scop curativ este obligatorie."
"j) Justificare medicală prescriere Denumire comercială - se vor menţiona succint situaţiile pentru care medicamentul a fost prescris pe Denumire comercială în conformitate cu prevederile hotărârii Guvernului pentru aprobarea contractului-cadru şi a normelor metodologice de aplicare a contractului-cadru şi în conformitate cu prevederile hotărârii Guvernului pentru aprobarea programelor naţionale de sănătate şi ale normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate, aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii sau al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate."
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2016.
ART. III
Prescripţiile medicale electronice emise de furnizorii de servicii medicale anterior intrării în vigoare a prezentului ordin se pot elibera de către farmacii până la data expirării termenului de valabilitate a prescripţiei medicale stabilit potrivit prevederilor legale în vigoare.
Ministrul SANATATII Presedinte CNAS
PATRICIU ANDREI ACHIMAS CADARIU VASILE CIURCHEA
descarca documentul in pdf de aici