Preşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie a Camerei Deputaţilor, dr. Florin Buicu (PSD), a declarat că prioritatea sa în acest an este adoptarea unui proiect de lege referitor la înfiinţarea la Târgu Mureş a Institutului Naţional de Pregătire pentru Situaţii de Urgenţă din România, în care să beneficieze de pregătire integrată toate structurile cu atribuţii în astfel de intervenţii.

"Îmi doresc ca până la sfârşitul acestui an, până la finalul mandatului, să văd acest proiect transformat în lege. Institutul Naţional de Pregătire pentru Situaţii de Urgenţă din România ar avea ca atribuţii pregătirea şi standardizarea pregătirii personalului care intervine în rezolvarea situaţiilor de urgenţă. Pentru că în aceste situaţii de urgenţă nu intervine numai personalul medical - şi aici mă refer la medici şi asistente - ci şi pompieri, poliţişti, jandarmi şi consider că este necesară o standardizare a pregătirii personalului de diverse specialităţi din aceste domenii".

"Pe de altă parte, aceste categorii diferite de specialităţi trebuie să înveţe să lucreze împreună, într-un mod integrat de lucru, în rezolvarea situaţiilor de urgenţă. Acest institut ar avea filiale judeţene, care ar urmări partea de pregătire şi de verificare a pregătirii persoanelor care intervin în situaţii de urgenţă", a spus Florin Buicu.

Deputatul social-democrat a afirmat că se doreşte înfiinţarea acestui institut la Târgu Mureş, întrucât aici există "nişte antecedente", în sensul că de aici a pornit SMURD, precum şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă a personalului, după care partea de pregătire a medicilor, a paramedicilor, a personalului medical a fost generalizată la nivel naţional ca model de succes.

"Ne dorim ca prin acest proiect de lege să oferim certitudinea cetăţenilor României că, în momentul în care apare o situaţie de urgenţă, cei care intervin au pregătirea de bază necesară pentru a şti ce să facă în momentul apariţiei unei situaţii de urgenţă. Mă mai bazez pe faptul că la Târgu Mureş avem Centrul Naţional de Pregătire pentru Personalul Medical, unde există dotările necesare şi simulatoare, unde în momentul de faţă se pregătesc cei care intervin în urgenţă. Târgu Mureş a fost un model şi pentru alte ţări, astfel încât modelul de funcţionare al SMURD, respectiv modelul de funcţionare al echipelor care intervin în situaţii de urgenţă este copiat şi în alte ţări. Acest institut poate oferi expertiza necesară pentru a putea forma personal, formatori, pentru România şi pentru alte state care vor să importe modelul", a mai spus Florin Buicu.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro