Conform celor declarate de ziaristi Digi 24, Casa de Asigurări de Sănătate nu mai are contract cu firma care întreţine sistemul cardurilor de sănătate. Situaţia s-a creat din cauză că la licitaţia din vară nu s-a prezentat nicio firmă de IT.
Reporterii Digi24 au aflat că, de o lună, Casa de Asigurări de Sănătate nu mai are contract cu firma care întreţine sistemul cardurilor de sănătate. Acum, casa se bazează doar pe specialiştii IT ai instituţiei.
Președintele CNAS, Vasile Ciurchea, a explicat că din 15 decembrie, instituţia nu mai are contract de mentenanţă pentru acest sistem.
„Am declanşat o procedură de achiziţie, în vara anului trecut, în august, nu s-a prezentat nimeni şi probabil că mâine sau poimâine vom lansa din nou licitaţia pentru sistemul de mentenanţă. Din 16 decembrie menţinem sistemul în funcţiune cu resurse proprii”, a declarat Vasile Ciurchea la Digi24.
Potrivit acestuia, de la ultima licitaţie au fost modificate caietele de sarcini, astfel încât să fie mai explicite, în situaţia în care acesta ar fi fost motivul neprezentării firmelor de IT la licitaţia din vară.
”Trebuie să reacţionăm ACUM!”.