Opţiunea de pe cardul naţional de sănătate, conform căreia pacientul poată să-şi dea acordul să devină donator de organe, după moarte, nu contează în realitate.
Conform legislaţiei actuale, familia este cea care are puterea de decizie asupra prelevării de organe în cazul pacienţilor decedaţi şi rămâne la latitudinea ei, dacă respectă sau nu dorinţele celor dragi. Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare a mărturisit că, după introducerea cardului naţional de sănătate, toate prelevările de organe s-au făcut pe baza deciziei familiei şi nu a pacientului, deoarece aceasta este singura metodă legală.
Familia decedatului decide dacă permite prevelarea de organe, indiferent de dorinţa celui decedat!
„Acordul de pe card nu este suficient. Trebuie să respectăm toate celelalte aspecte. Teoretic, opţiunea ta ca pacient, exprimată pe card (n.r. - pentru sau împotriva donării de organe) este valabilă, dar legislaţia în privinţa transplantului nu a ţinut pasul cu această măsură şi nu s-a modificat nimic. Ar mai fi nevoie de un pas, care să reglementeze ce se întâmplă dacă pacientul şi-a exprimat opţiunea pe card. Cardul spune ceva, legislaţia privind transplantul spune altceva”, a declarat Sorina Pintea, managerul Spitalului Judeţean Baia Mare.
Maramureşenii vor să-şi decidă singuri soarta
O parte din băimăreni s-au arătat extrem de interesaţi de opţiunea de a deveni donatori de organe şi, după ce s-au informat, şi-au dat seama că, în cele din urmă, decizia aparţine familiei, iar acest lucru trebuie modificat.
„Sunt de acord să devin donator de organe şi mi se pare normal ca, la început, să fie necesar acea declaraţie la notar, pentru că noi, ca naţiune, nu avem cultura necesară şi încrederea în sistem. Dar, din ce am înţeles, legislaţia din România este în aşa fel făcută, încât, şi dacă mă duc la notar, dacă îmi trec acest lucru şi în testament, rudele de gradul I pot să conteste decizia după ce am murit eu şi să nu permită prelevarea de organe, ceea ce nu mi se pare normal. Din păcate, la noi, o persoană, după ce a murit, nu mai există din punct de vedere legal, juridic şi nu mai poate să ia decizii.
Dar problema e mai complicată, pentru că se poate ajunge în situaţii în care familia mea să mă bage în mormânt fără ca părerea mea să conteze şi aici mă refer, de exemplu, la cultele religioase care nu permit nici transfuzia de sânge. Dacă eu am un accident şi familia mea este credincioasă, dar eu, personal, nu, atunci când am nevoie de ajutor medical, s-ar putea să nu-l primesc. Părerea mea este că, în ambele cazuri, eu trebuie să hotărăsc pentru mine, nu familia. Juridic vorbind, este o gaură în sistem şi legislaţia ar trebui dusă până în capăt”, consideră Laura Pop, o tânără din Baia Mare.
