Dezvăluiri din dosarul unui cunoscut medic din Cluj, care este judecat pentru luare de mită. Acesta ar fi cerut bani și pentru bebelușii de șase luni
Chirurgul Ioan Dobrescu, de la Spitalul de Copii din Cluj, este judecat pentru luare de mită. Procurorii susțin că reputatul specialist negocia ca la piață efectuarea unor operații, în schimbul unor sume de bani, în unele cazuri și la copilași de șase luni. Deși este judecat pentru luare de mită, Ioan Dobrescu continuă să profeseze și să aibă același comportament, potrivit pacienților. Dosarul penal de la Tribunalul Cluj, în care medicul este acuzat de luare de mită, este plin de mărturii ale unor clujeni care susțin că medicul le-ar fi cerut bani pentru a le opera copiii.
Acuzații peste acuzații
În mai 2012, Chirurgul a fost prins primind mită de la Monica B. suma de 500 de lei. Procurorii spun că Dobrescu își negocia mita:„În cursul discuției cu Dobrescu, acesta a precizat că ne socotim după operație, întrucât numai cotul costă 600 de lei și încheietura 500 de lei”, a spus femeia care l-a denunțat pe medicul Dobrescu, acesta fiind prins în flagrant.
Imediat, mai mulți clujeni au dat declarații împotriva chirurgului. „Medicul Dobrescu mi-a spus că trebuie să îi dau o sumă de bani, dacă am venit la spital. Eu l-am întrebat de ce trebuie să plătesc, întrucât suntem la un spital de stat, iar medicul mi-a replicat că oriunde trebuie să plătești”, a declarat Mircea T., martor în dosar. Pe un copil de șase luni, Dobrescu nu ar fi vrut să îl opereze pentru că părinții nu i-au dat 400 de lei.
„Medicul Dobrescu m-a tras deoparte, pe holul spitalului, și mi-a spus: «Carburantul este scump» și dacă nu ar cere bani de la pacienți, nu ar avea cu ce veni la spital. Eu înțelegând despre ce este vorba, l-am întrebat cât mă costă efectuarea operației, iar acesta mi-a spus că pentru mine, 400 de lei. I-am spus că nu am acești bani, iar medicul mi-a spus să îl caut atunci când voi avea”, a declarat martorul Mihaela D.
1.500 de lei operația
Un alt martor, Rodica G., le-a declarat procurorilor că i-a dat lui Dobrescu suma de 1.500 de lei: „La un moment dat m-a chemat medicul Dobrescu în cabinet și mi-a spus că copilul va trebui operat... și că toată treaba aceasta o să mă coste 1.500 de lei”. Un alt copil cu rotula zdrobită ar fi fost amânat la operație până când mama lui i-ar fi dat bani chirurgului.
„Medicul mi-a spus să las suma pe care o consider suficientă și dacă nu este bine va strâmba din nas, iar dacă este bine nu va face acest lucru. Am pus pe dulapul indicat suma de 100-150 de euro, maxim 200 de euro. Medicul a spus că, deocamdată, este suficient, precizându-mi și că operația va avea loc a doua zi dimineața, lucru care s-a și întâmplat”.
Scoși afară din cabinet
În cursul săptămânii trecute, Dobrescu a fost acuzat de un clujean, a cărui fiică a suferit o fractură de rotulă, că i-a scos afară din cabinet, la propriu, fără să fi internat cazul. Clujeanul ne-a declarat că medicul Dobrescu i-a scos afară din camera de gardă de la UPU, de la Spitalul de Copii din Cluj, și i-a trimis la Policlinica Municipală, unde i s-a pus acest diagnostic. Atât medicul Dobrescu cât și conducerea Spitalului de Copii din Cluj au refuzat orice dialog cu „Evenimentul zilei“ pe seama acestui subiect.