Corupția generalizată, managementul neperformant și subfinanțarea cronică sunt cele trei mari sindroame ale sistemului de sănătate din România și ar trebui tratate unitar, atrage atenţia Alianţa Medicilor pentru modernizarea Sistemului de Sănătate din România. Fără vindecarea acestor boli cronice, însănătoșirea sistemului nu este posibilă. Deși împiedică sistemul medical să funcţioneze normal, aceste probleme sunt ignorate constant de decidenţii din Guvern.
Cele trei hibe sunt definitorii pentru sistemul medical românesc și îl fac aparte faţă de alte sisteme europene, consideră reprezentanţii Alianţei Medicilor, organizaţia născută în august 2015, în urma revoltei cadrelor medicale de pe Facebook.
Corupția și „plățile informale” se numără printre cele mai mari probleme actuale ale sistemului medical și sunt cunoscute de mulţi ani la nivel decizional. Cu toate acestea, „plicul“ a fost ignorat constant de oficialii din Sănătate și nu este abordat nici de actualul ministru al Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu.
„Pare o abordare standard a tuturor guvernelor care, deși cunosc realitatea veniturilor insuficiente ale personalului medical, au preferat să-și asume «rotunjirea» informală a acestor venituri de către populație, prin odioasa șpagă, supunând astfel cetățenii României la o plată dublă a actului medical. Iar bani sunt. Este o realitate de neocolit, cunoscută de toată lumea. În acest moment nu mai poate fi acceptată. Moral, dar și penal”, a declarat, pentru Jurnalul Naţional, președintele Alianţei Medicilor, dr. Bogdan Tănase, precizând că, potrivit noului Cod Penal, „medicul sau asistentul care beneficiază de plăți informale, în orice context ar fi acestea, este pasibil de închisoare de la 3 la 10 ani și suspendarea dreptului de liberă practică”.
Management lipsit de viziune
O altă problemă este managementul deficitar din sistem, vizibil la nivelul spitalelor, al Caselor Județene de Asigurări, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) și al ministerului. „Din punct de vedere managerial, nu există niciun manager de top în funcţie de conducere. Poate așa se explică managementul reactiv în majoritatea spitalelor, lipsa de valori, de viziune, de misiune, lipsa unor obiective asumate și a indicatorilor de performanţă asociaţi, care lipsesc inclusiv din strategia ministerială. Şi nu pentru că nu ar exista oameni în România care să stăpânească aceste lucruri”, afirmă dr. Tănase.
Subfinanţarea, altă hibă
Finanţarea sistemului este și rămâne deficitară. Însă doar banii, fără tratarea celorlalte două boli, nu vor însănătoși sistemul. „Injecţia de capital într-un sistem bolnav nu va face decât să accentueze scurgerile. Este ca și cum ai perfuza un pacient aflat în hemoragie fără a încerca să găsești și să oprești sursa acesteia”, explică dr. Tănase. Profesioniștii din Sănătate consideră că este absolut necesară consultarea societăţii civile. „O consultare în care Ministerul Sănătăţii excelează prin absenţă. Este unul dintre cele mai opace ministere”, spune dr. Bogdan Tănase.
De fiecare dată sunt promovaţi oameni care trebuie să ducă la îndeplinire un program politic. Nu blamez politicul, ci deplâng lipsa de profesionalism şi obstinaţia de a ocoli profesioniştii. Bogdan Tănase, Alianţa Medicilor
Organizaţia Alianţa Medicilor oferă o radiografie pertinentă a sistemului medical, însă problemele semnalate nu par de interes pentru factorii de decizie.