Zeci de medici de familie din judeţ au primit sancţiuni din partea Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava ca urmare a neregulilor depistate de instituţie. Reţete prescrise greşit, servicii neefectuate, dar pentru care s-au decontat bani, reţete compensate pentru persoane care nu aveau acest drept sau nerespectarea programului de lucru sunt câteva dintre abaterile sesizate de reprezentanţii CAS.

Pe parcursul anului trecut, zece medici de familie au fost sancţionaţi pentru nerespectarea programului de lucru prevăzut prin contract cu CAS Suceava, amenzile ridicându-se la 2.919,44 lei, iar alţi 71 de medici au fost obligaţi să returneze peste 180.000 de lei, reprezentând contravaloarea reţetelor prescrise fără respectarea protocoalelor de prescriere a medicamentelor.

Cristi Bleorţu, preşedintele CAS Suceava, a mai precizat că doi medici de familie au primit “avertisment” pentru necompletarea corectă şi la zi a formularelor utilizate în sistemul de asigurări de sănătate, 14 medici au fost puşi să restituie sume de bani reprezentând servicii neefectuate, iar pentru 21 medici de familie s-a dispus măsură de recuperare a reţetelor medicale duble prescrise în aceeaşi lună, în valoare de 7.308,13 lei.

Acesta a mai menţionat că 12 medici de familie au fost sancţionaţi pentru emiterea reţetelor medicale prescrise offline, în valoare de 12.418,44 lei, iar în cazul a 25 medici de familie s-a aplicat măsura de recuperare a contravalorilor reţetelor offline, în sumă de 9.844,25 lei. Conform reglementărilor legale, medicii au obligaţia să utilizeze prescripţia medicală electronică online şi în situaţii justificate prescripţia medicală electronică offline. În cazul prescrierii offline, medicii au obligaţia să introducă în sistemul informatic toate prescripţiile offline în 30 de zile de la data prescrierii.

Sancţiuni pentru reţetele pensionarilor

CAS Suceava a mai verificat şi prescripţiile medicale ce cuprind medicamente compensate cu 90% din preţul de referinţă eliberate pensionarilor care au realizat venituri din pensii de peste 700 lei.

CAS a depistat că 24 de suceveni au beneficiat de reţete compensate cu 90% din preţul de referinţă, dat fiind faptul că figurau ca „pensionari cu venituri numai din pensii mai mici de 700 lei pe lună”, deşi conform bazei de date de la Finanţe aceştia aveau şi alte venituri impozabile, nu doar venituri din pensie. În aceste situaţii, CAS a transmis notificări asiguraţilor pentru recuperarea contravalorii de 40% din preţul medicamentelor de care au beneficiat nejustificat, în valoare de 4.883,72 lei.

 „În cadrul unui control operativ s-au verificat prescripţiile medicale ce cuprind medicamente compensate cu 90% din preţul de referinţă eliberate în anul 2014pensionarilor care au realizat venituri din pensii de peste 700 lei şi au fost identificate prescripţii medicale emise fără respectarea prevederilor legale la un număr de 136 medici de familie aflaţi în contract cu CAS, suma imputată acestora fiind în valoare de 37.785,40 lei”, a mai declarat Bleorţu.

Totodată, CAS a identificat 160 de pensionari cu pensii peste 700 lei, dar care au dat declaraţie pe propria răspundere că realizează venituri numai din pensii sub 700 lei, suma imputată pensionarilor, de 21.035,96 lei, reprezentând diferenţa dintre procentul de compensare 90 şi procentul de compensare 50 din preţul de referinţă a medicamentelor.

 

Sursa

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro