Comisia pentru sănătate din Camera Deputaţilor a dat raport de respingere, marţi, la propunerea legislativă privind publicitatea la medicamente, act normativ pentru care preşedintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea articolului 17 din Legea 148/2000 privind publicitatea, precum şi modificarea Legii audiovizualului în sensul interzicerii publicităţii pentru produsele medicamentoase în cadrul programelor de televiziune şi radiodifuziune.

Directorul executiv al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Laurenţiu Mihai, a declarat, la dezbaterile din comisie, că reprezintă poziţia întregii industrii farmaceutice, iar rugămintea este să existe un vot de respingere asupra proiectului.

"Proiectul de lege, aşa cum este formulat, nu aduce nimic nou. Pentru medicamentele cu prescripţie este interzisă publicitatea de orice fel, pentru medicamentele fără prescripţie este foarte bine reglementat, în sensul că orice apare în mediul public este aprobat cuvânt cu cuvânt de Agenţia Naţională a Medicamentului. Ceea ce nu acoperă legea rămâne în continuare descoperit, ceea ce va produce efecte negative atât pe industrie, dar şi pe pacient, care nu va putea fi informat asupra tratamentelor disponibile şi va rămâne în continuare pradă reclamelor mincinoase care există", a explicat Laurenţiu Mihai.

Consiliul Legislativ şi Guvernul au dat un punct de vedere negativ pe acest proiect. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, Senatul fiind for decizional în acest caz. Propunerea legislativă prin care publicitatea explicită pentru medicamente este interzisă a fost adoptată pe 14 decembrie de Senat, în calitate de Cameră decizională. Preşedintele Klaus Iohannis a cerut în ianuarie reexaminarea legii de către Parlament.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro