Cristian Soare, prefectul judetului Arges, a cerut joi, in cadrul unei conferinte de presa, demisia de onoare a sefilor de la Spitalul de Pediatrie din Pitesti, precum si a conducerii DSP Arges.

Prefectul a invocat reactia tarzie a conducerii spitalului, dar si o criza de comunicare intre DSP si spitale, ceea ce a fost de natura sa induca teama in populatie.

Ultimele date despre bebelusii infectati - ce masuri se vor lua dupa ancheta

"Am observat ca DSP a actionat tarziu in cazul bebelusilor internati, cred ca a fost in primul rand o criza de comunicare intre DPS si spitale, iar aceasta criza a generat teama in randul populatiei", a declarat prefectul.

Prefectul a mai precizat ca bebelusul recent transferat de la Spitalul de Pediatrie al judetului Arges la Spitalul "Marie Curie" din Bucuresti, diagnosticat cu sindrom hemolitic, este in stare buna. Potrivit lui Soare, baietelul este internat la Sectia ATI si urmeaza a fi transferat la Nefrologie, unde i se va face dializa.

Prefectul de Arges a mai aratat ca 32 de copii cu scaune diareice sunt internati in spitalele din judet, din care 28 la Spitalul de Pediatrie Pitesti.

Ministrul Sanatatii cere demisii, medicii ameninta cu proteste

Ministrul Sanatatii, Patriciu Achimas Cadariu, a mers miercuri la Spitalul Marie Curie din Capitala, pentru a se interesa de starea bebelusului adus din Mioveni, Arges. Cadariu s-a aratat "foarte nemultumit" de faptul ca "din nou" conducerea spitalului din Pitesti nu a raportat cazul la DSP Arges si a cerut demisia conducerii unitatii medicale sau demiterea acesteia de catre CJ Arges.

Cele mai noi vesti despre bebelusii internati la "Marie Curie"

Potrivit Digi 24, medicii din judetul Arges ameninta ca vor iesi in strada, pentru a protesta, daca directorul Spitalului Judetean de Pediatrie va fi demis.

Spitalul functioneaza in subordinea Consiliului Judetean, dar, procedural, CJ nu poate cere demiterea conducerii, poate sa ceara intrunirea Consiliului de Administratie, acesta fiind forul care poate lua, eventual, decizia, prin vot.

Managerul Spitalului de Pediatrie din Pitesti, Vasile Stan, a declarat joi ca nu are de gand sa-si dea demisia din functie si ca ministrul Sanatatii, Patriciu Achimas-Cadariu, poate sa il demita, daca asa considera ca se va rezolva situatia.

"Eu nu imi dau demisia, ma consider nevinovat. Sa ma demita ministrul, daca asa considera ca se rezolva situatia. Mai au sa ma faca si criminal. M-am saturat de linsajul asta. Niciunul dintre copiii care au murit nu a trecut pe la noi. Ce ma doare cel mai mult, pentru ca si eu sunt medic pediatru, este faptul ca sunt niste copii care au murit. Toti copiii au fost tratati cum trebuie", a declarat Stan.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro