„Eu vreau să vă asigur că tot ce se poate face şi în Germania facem şi noi aici. Iar de aici dumneavoastră trageţi concluziile, da?”. Transformat peste noapte într-o mică vedetă tv, fostul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, se răţoia, pe 31 octombrie, la o zi după tragedie, la ziariştii care îl întrebau dacă nu ar fi mai bine ca răniţii din Colectiv să fie transferaţi în străinătate. Acum, la patru luni de atunci, putem să tragem aceeaşi concluzie pe care am tras-o şi în acele zile. Sistemul de sănătate din România a colapsat în faţa unei provocări de dimensiunea celei din Colectiv, în ciuda eforturilor medicilor. Când şi-au dat seama că PR-ul TV n-o să îi ajute prea mult, iar oamenii vor muri pe capete, autorităţile au început să-i trimită în străinătate, mulţi dintre ei plini de infecţii luate în spitalele din România. Nu ştiu dacă i-ar fi trimis din primul moment ar fi scăpat cu toţii, însă ar fi avut măcar o şansă. 37 dintre cei care mai respirau când au fost scoşi din Colectiv, nu au avut-o.
Ca şi cum nu fusese suficientă această arătare brutală a hidoşeniei sistemului de sănătate din România, după patru luni ne mai rânjeşte încă o dată în faţă. Zeci de bebeluşi din Argeş au ajuns în pragul morţii la spital după ce s-au infectat cu E.coli. Din păcate, trei dintre ei nu au supravieţuit. La o lună de zile de la primele cazuri iese din nou la iveală cum sistemul ucide din neglijenţă şi incompetenţă. Copiilor care au ajuns la spitalul din Piteşti nu li s-a făcut o analiză simplă care ar fi putut duce la un diagnostic corect( testele au fost achiziţionate după aproape trei săptămâni). Spitalul nu are un epidemiolog care ar fi putut sesiza problema. Multora dintre copii li s-au prescris antibiotice care mai rău le-au făcut. Cazurile nu au fost raportate potrivit protocoalelor, iar anchetele au început cu o întârziere foarte mare, nici până astăzi nedescoperindu-se cum au fost infestaţi copiii (astăzi 51 erau internaţi la Piteşti şi 5 la Bucureşti).
Ministerul Sănătăţii s-a sesizat şi el destul de târziu şi, probabil, în perspectiva unei remanieri, ministrul a vrut să arate că poate să pună ordine în sistem. Sistemul însă a reacţionat. Şeful spitalului de pediatrie din Piteşti i-a trântit uşa în nas lui Cadariu care îi ceruse demisia şi i-a transmis că n-are decât să-l dea afară că el nu pleacă.
Ca şi în cazul Colectiv, preocupaţi să dea bine în rapoarte, oamenii sistemului îi trimit, uneori, pe un drum fără întoarcere pe cei pe care ar trebui să îi salveze. Nu-şi asumă, nu dau explicaţii, nu plătesc.
Din păcate, în societate, resemnarea a luat încet-încet locul emoţiei şi revoltei, într-o aşteptare nefirească a morţii. În România anului 2016, externarea unui om din spital a ajuns subiect de breaking news. Unul a scăpat cu viaţă.
Pe zi ce trece, o tăcere complice acoperă puţinele voci care mai încearcă să se facă auzite.
Aşa a fost să fie! Dar dacă în locul lor ar fi fost copilul tău?
