Nimeni nu vrea să se îmbolnăvească, asta e clar! Cine vrea să stea să zacă în pat şi să ia pastile? Însă dacă acest lucru se întâmplă, am observat că bolile, păcătoasele, vin, fără voia noastră, nu în timpul săptămânii, ci exact când ţi-e lumea mai dragă şi cabinetele medicale închise, adică în weekend. Ferească Dumnezeu să te îmbolnăveşti vineri seară!
Vineri dimineaţă, dacă eşti atât de norocos încât să te procopseşti cu vreo răceală până în 12,00, afli că mai toate cabinetele au listele de programări creionate până luna viitoare. Nu mai e loc să strecori un ac! Nicio şansă să fii primit în cursul zilei, mai ales că, programat fiind, de cele mai multe ori eşti nevoit să-ţi aştepţi rândul încă o oră cel puţin: consultaţiile sunt lungi, iar femeile însărcinate şi copiii au prioritate.
Loc găseşti de marţi încolo, cu intervenţii, sau în funcţie de problemă, chiar o săptămână, o lună mai târziu. Dacă ai o relaţie specială cu medicul de familie, în cel mai fericit caz, te alegi cu o consultaţie prin telefon. Ceea ce nu e rău deloc: sfatul unui doctor prin telefon este mai bun decât lipsa doctorului.
Odată obţinută "reţetă telefonică”, trebuie să ajungi la farmacie să îţi cumperi medicamentul şi, în loc de două drumuri, ai făcut de fapt unul, ceea ce poate fi un avantaj.
Complicaţiile apar dacă problema ta necesită un antibiotic. Acum câţiva ani, Ministerul Sănătăţii a introdus o reglementare pentru farmacii, prin care le este interzisă vânzarea de antibiotic, în lipsa unei prescripţii medicale. Motivul este simplu: evitarea automedicaţiei, care, de cele mai multe ori, nu duce la nimic bun.
Tratamentul "după ureche” nu face altceva decât să agraveze, spun medicii, starea generală a bolnavului, plus că face muşchii mari bacteriilor. Aşa că “bolnavul din weekend” e nevoit să explice farmacistului lipsă reţetei sau să rişte să fie luat drept un infractor, ce doreşte să amestece antibioticul cu alcoolul în scop “curativ”. Ajuns aici, în ultima etapă ce trebuie parcursă pe drumul spre însănătoşire, constaţi că la farmacie e nevoie de mai mult noroc ca la loterie: unele farmaciste se lasă înduplecate, acceptând să-ţi dea cutia şi câteva indicaţii, altele nu. Cele din urmă, cu un ton lipsit de orice fel de politeţe, te chestionează până la sânge aducându-te în punctul în care îţi demonstrează că afecţiunea ta nu e reală sau nu necesită antibiotic. Ci doar un alt medicament, pe care sunt dispuse să te ajute să-l procuri.
Ce mai rămâne de făcut? Să aştepţi să ţi se facă suficient de rău, încât să ajungi la urgenţă. Adică să devii o urgenţă! Acolo, după o aşteptare suficient de lungă în calitate de pacient, ajungi să te vadă un medic şi să îţi prescrie un tratament. Pe care să îl poţi cumpăra, dacă te mai ţii pe picioare, de la farmacia de lângă spital, deschisă non-stop.
Altfel, dacă nu ajungi leşinat pe targă, singura soluţie e să stai liniştit acasă, până marţi, când, după ce te trec toate năduşelile şi te rogi să nu dai ochii peste cap la propriu, vei ajunge să fii luat la întrebări de un alt doctor: de ce ai stat atât acasă, fără să te tratezi?
