Noua tehnologie biomedicală a fost prezentată în cel mai recent număr al revistei ''Journal of Emerging and Selected Topics in Power Electronics", iar mai multe firme și-au exprimat interesul în obținerea patentului de fabricație pentru utilizarea sa în lupta contra cancerului.

Sistemul de electroporație, cunoscut și sub numele de electropermeabilizare, constă în creșterea semnificativă a conductivității electrice și a permelabilității membranei plasmatice celulare cu ajutorul unui câmp electric aplicat extern. Cu această metodă, specialiștii spanioli au provocat moartea celulelor care nu au mai fost capabile să repare daunele generate în pereții lor de puternicele câmpurile electrice. Ei au reușit astfel distrugerea unor tumori solide mai repede și într-un mod mai puțin toxic și invaziv decât atunci când s-a apelat la chimioterapie sau radioterapie, după cum a explicat Universitatea din Zaragoza într-un comunicat de presă.

Electroporația ireversibilă are mari avantaje pentru pacient, prin comparație cu alte tipuri de tratamente, dar, totodată, se poate aplica simultan cu acestea pentru a le crește eficiența și a scurta timpul de recuperare a bolnavului.Testată ''in vivo'', metoda și-a vădit eficiența în distrugerea unor volume mari de țesut.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro