Controlul la Spitalul Judeţean Ploieşti va fi condus de secretarul de stat Raed Arafat, a anunţat vineri ministrul Sănătăţii. Verificările au fost declanşate după ce după dezvăluirile unui medic care a spus că orice operaţie pune în pericol viaţa pacienţilor. Între timp, managerul spitalului a dat un nou comunicat de presă prin care respinge toate acuzațiile legate de lipsa medicamentelor şi a materialelor sanitare.
Una dintre persoanele care a intrat în contact cu spitalul din Ploiești a povestit experiența pe care a avut-o anul trecut. "În urmă cu un an și patru luni am trecut printr-o experiență urâtă cu fiul meu, care a fost operat de medicul Oprea Dan. Condițiile sunt mizere, medicamente nu sunt și am fost nevoiți să cumpărăm tot ce a fost nevoie pentru operație. Eu păzeam tot salonul, pentru că le intrau gândacii în gură. Nimeni din personalul sanitar nu voia să mai verifice noapte bolnavii", a povestit femeia, potrivit digi24.ro.
Inspectorii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova au depistat o serie de nereguli la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Ploiești, unde Ministerul Sănătății a declanșat o anchetă în urma unor declarații ale medicului primar de chirurgie generală Dan Oprea apărute în presă privind condițiile în care se desfășoară activitatea în această unitate sanitară.
Managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, Adrian Strâmbeanu, a declarat, săptămâna trecută, că reprezentanții DSP Prahova au efectuat un control privind condițiile igienico-sanitare din spital, depistând mai multe nereguli care vizează nevoia de igienizare a unor spații sau prezența mobilierului deteriorat.
SURSE – Raed Arafat confirma lipsa dotarilor din Judetean, in ciuda fondurilor alocate spitalului