In județul Suceava sunt medici de familie cu peste 2.000 de pacienți pe liste, care la sfârșitul lunii rămân cu un profit rezonabil, dar marea majoritate abia supraviețuiesc. Cel mai bine plătit medic de familie din Suceava este în continuare doctorul Petru Morocico, cu cabinet în Valea Moldovei, care încasează peste 17.000 de lei pe lună de la CAS, având pe liste peste 2.900 de pacienți, majoritatea țigani. “La ce rămâne în sala de așteptare după ei, cheltuiesc jumătate din bani doar pentru curățenie și dezinfecție”, spune  însă medicul Morocico. Cel mai “sărac” medic de familie  încasează de la Casa de Asigurări 1.500 lei lunar. La nivelul județului Suceava sunt aproape 300 de medici de familie care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate  

Medicii de familie din județul nostru întâmpină aceleași probleme cu care se confruntă sistemul medical general. În lumea reală nu se rezolvă cu hârtii problemele medicale ale oamenilor. In general, pacienții nu au răbdare pentru că sunt preocupați de suferința lor, și nu de rațiunile sistemului medical. In fiecare an apar reguli noi, se încearcă implementarea unor noi programe, dar problemele pacienților care se răsfrâng și asupra medicilor rămân aceleași. Dacă unii medici de familie câștigă cu greu câțiva bănuți cu care să-și plătească facturile de la cabinet ca să le poată purta de grijă celor câțiva pacienți pe care îi au pe liste, alții încasează sume ce pot fi considerate mulțumitoare de la Casa de Asigurări de Sănătate Suceava.

Un medic de spital care, anual, operează sute de pacienți și are pe umeri o responsabilitate uriașă câștigă mult mai puțin decât un medic de familie care de cele mai multe ori se confruntă cu cazuri de febră sau amețeli. Dacă salariul unui medic specialist chirurg care profesează la Spitalul Județean Suceava nu depășește suma de 4.000 de lei, în mediul rural sunt medici de familie care încasează lunar de la Casa de Asigurări de Sănătate sume ce depășesc 17.000 de lei. Legea asistenței primare prevede numai un număr minim al pacienților arondanți unui medic, dar nu și unul maxim. Altfel spus, un medic de familie este obligat să aibă minimum 800 de pacienți, însă nimeni nu-i poate interzice acestuia să-și arondeze 10.000 de persoane, chiar dacă fizic, îi este imposibil să se ocupe de toți. Asa se face că în județul Suceava s-a ajuns ca mai mulți medici de familie să aibă multe mii de pacienți pe liste. Pentru fiecare om sănătos de pe listă, medicul primește de la Casa de Asigurări de Sănătate aproximativ 3,7 lei pe lună, indiferent dacă persoana îi trece pragul sau nu. Pe lângă asta, medicul de familie mai primește o finanțare și pentru serviciile medicale oferite, adică pentru munca efectivă, unde punctul valorează aproximativ 1,8 lei, doar jumătate din punctul de capitație. Filosofia acestei legi pare să încurajeze cantitatea, și nu calitatea actului medical. E mai important câți pacienți au pe listă decât ce fac efectiv pentru ei. De cele mai multe ori, medicii din spitale nu sunt mulțumiți de colaborarea pe care o au cu medicii de familie, și așa cum reiese din declarațiile acestora, sunt și medici de familie care își fac foarte bine treaba, dar sunt și cazuri în care aceștia doar scriu rețete compensate și trimiteri către specialiști. Chiar și la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava vin pacienți, de cele mai multe ori din mediul rural, cu trimiteri de la medicii de familie și aglomerează nejustificat activitatea din Urgențe, când acestea ar fi cazuri pentru medicii din Ambulatoriul de Specialitate. Deci, chiar dacă ridică de la sediul CAS, în fiecare lună, sume colosale, o parte dintre medicii de familie din județ stârnesc multe nemulțumiri printre colegii lor.

Astfel, medicii de familie suceveni se împart în două mari categorii. Cei care au avut grijă să-și adune pe liste cât mai multe persoane, de preferat asigurați, și cei care abia au ajuns să îndeplinească minimum de 800 de persoane înscrise pentru a-și putea deschide un cabinet. La fel se împart și sumele pe care lunar le ridică de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Suceava. Sunt medici de familie care primesc 5.000-6.000 de lei pe lună, dar sunt alții care se pot mândri cu venituri și de peste 200.000 de lei pe an. Mulți dintre ei sunt abonați și la deconturile centrelor de permanență, astfel că sumele pe care un medic de familie le câstigă anual pot stârni invidia oricui.

Potrivit reprezentanților CJAS, în județul Suceava sunt medici de familie care abia îndeplinesc criteriul minim de asigurați, 800, dar sunt și medici cu peste 3.000 de asigurați pe liste.

“Ca să mă impun în fața lor a trebuit să trasez niște reguli clare pe care să le respect eu, în primul rând”

După cum reiese din datele statistice ale Casei Județene de Asigurări de Sănătate, cel mai bine plătit medic de familie din Suceava ramâne doctorul Petru Morocico, care încasează peste 17.000 de lei pe lună de la CAS, având pe liste peste 2.900 de pacienți. Medicul Morocico profesează într-un cabinet individual de Medicină de Familie în comuna Valea Moldovei. “Am peste 2.900 de pacienți, dintre care aproximativ 2.200 sunt de etnie rromă. Sunt justificate încasările deoarece este un volum mare de lucru, mai ales dacă ne referim la faptul că jumătate din încasări se duc pentru curățenie și dezinfecție. La ce rămâne în sala de așteptare după ei, cheltuiesc jumătate din bani doar pentru asta. E greu să lucrezi uneori cu doi țigani, dar cu 2.200… După 12 ani în mijlocul lor, le-am învățat CNP-urile, codurile PIN de la cardurile de sănătate, pentru că ei le uită în permanență. Ca să mă impun în fața lor a trebuit să trasez niște reguli clare pe care să le respect eu, în primul rând. Au mai fost și cazuri în care m-au amenințat că vor pune câinii pe mine, că o să-mi rupă picioarele când mă vor prinde, dar am rezolvat într-un final toate conflictele”, am aflat de la medicul Petru Morocico.

Medicii susțin că, după scăderea tuturor cheltuielilor, banii primiți sunt foarte puțini

La polul opus se află medici care primesc într-o lună sume de aproximativ 1.500 de lei. Medicul Elena Raluca Pal trebuie să se descurce cu suma de 2.854 lei, iar medicul Nicola Bologan primește lunar puțin peste suma de 4.000 de lei. In topul celor mai bine plătiți medici de familie din județ se află și medicul Mariana Carmen Mogârzan. Acesteia i se decontează de către Casa de Asigurări de Sănătate, lunar, sume de aproximativ 16.000 de lei, urmată în clasament de medicul Irina Franciuc, care încasează câte 15.000 de lei pentru o singură lună. De cealaltă parte, medicii de familie susțin că fondurile primite de la CAS nu sunt foarte mari, pentru că banii care îi rămân în mână medicului după scăderea tuturor cheltuielilor cu cabinetul sunt de fapt foarte puțini. Medicul de familie Mirela Andricioaie, din comuna Siminicea, nu se plânge din cauza banilor, din contra, se simte norocoasă că are aproape 2.000 de pacienți pe lună, iar veniturile lunare sunt onorabile. “Cu pacienții mă înțeleg pentru că sunt din zonă și ne cunoaștem, cât despre bani pot să spun că am colegi în situații mai grele decât a mea”, ne-a relatat medicul de familie Mirela Andricioaie.

La nivelul județului Suceava sunt aproape 300 de medici de familie care au încheiat Contract-Cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate Suceava. (Cristina RUSTI)

 

Sursa

Adaugati comentarii pe site-ul autorului  AICI

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro