În rândurile care urmează vă prezentăm trei pași simpli recomandați de medicul de recuperare - reabilitare medicală, ce trebuie avuți în vedere pentru îmbunătătirea somnului pacientului cu dureri lombare:

1. Felul de a dormi

Indiferent dacă pacientul obișnuiește să doarmă 8 ore în aceeași poziție sau să se miște constant în pat, coloana vertebrală poate suferi. O parte a problemei o pot rezolva pernele, ajutând la echilibrarea tensiunilor corporale:

  • dacă se doarme pe o parte, se pune una dintre perne între genunchi, pentru a ajuta la menținerea nivelului șoldurilor;
  • dacă de obicei se doarme pe spate, se pune o pernă sub genunchi, aceasta ajutând la îndepărtarea tensiunii în regiunea lombară joasă;
  • se va încerca evitarea poziției decubit ventral (pe abdomen), deoarece această poziție amplifică foarte mult tensiunea în musculatura paravertebrală, fără ca pacientul să realizeze;
  • calitatea pernelor este de asemenea importantă: suportul capului și gâtului este critic pentru segmentul vertebral dorso-lombar. Deși pernele trebuie echilibrate periodic în volum și înlocuite periodic, mulți pacienți continuă să doarmă pe pernele deja aplatizate, fapt ce asigură un suport minim; Sau, uneori, plasează 2-3 perne la nivelul gâtului, fapt ce ascensionează mult segmentul cefalic, producând alte dezechilibre musculare. Nivelul optim este când nasul este paralel cu patul, atunci când stăm pe o parte.
  • 2. Trezirea

    Este la fel de importantă ca și felul de a dormi. Trezirea bruscă cu stat în șezut și sculatul din pat rapid poate cauza contracturi dureroase pe multe grupe musculare, inclusiv în segmentul lombar. Este foarte important ca întâi pacientul să se așeze într-o parte la marginea patului, apoi să se ridice ușor în sezut cu picioarele atârnate. Înainte de a se ridica în picioare, pacientul poate să facă ușoare exerciții de rotire a gâtului și exerciții de întindere, pentru a ajuta musculatura după o noapte de odihnă.

    3. Salteaua

    Este foarte important la pacientul cu suferință lombară calitatea saltelei. Trebuie aleasă o saltea care să nu fie nici prea tare, nici prea moale și să aibă posibilitatea să se modeleze după forma corpului.

    Acestea reprezintă mici sfaturi practice, care pot ajuta obiceiul somnului să „lucreze” în avantajul coloanei pacientului și nu împotriva sănătății acesteia.

    La fel de important este de a încerca în fiecare seară să adormim întinși în pat și nu în fata televizorului pe o canapea, într-o poziție incomodă, fapt ce poate amplifica sindromul dureros lombar.

    Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro