Potrivit surselor citate, o concluzie preliminară a controlului este aceea că banii de care a dispus SJU Ploieşti nu se regăsesc în dotări şi achiziţii.

"Din anii '70, nu s-a mai făcut aproape nimic. Este aproape surprinzător că spitalul mai funcţionează", au mai spus aceleaşi surse.

Pe de altă parte, au adăugat sursele citate, sesizările de la pacienţi privind problemele spitalului sunt foarte numeroase, după cum ar arăta tot concluziile preliminare ale controlului dispus de Ministerul Sănătăţii (MS).

Şeful Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a afirmat, luni, că nu a ştiut despre problemele de la Spitalul de Urgenţă Ploieşti, pe care le acuză medicii şi pacienţii, şi că a aflat din presă despre acestea, susţinând că instituţia pe care o conduce a făcut anual investiţii la unitatea sanitară.

Prezent, luni, la SJU Ploieşti, unde o comisie de la Ministerul Sănătăţii, coordonată de secretarul de stat Raed Arafat, face verificări, preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, a declarat jurnaliştilor că nu a ştiut despre nemulţumirile pacienţilor şi medicilor de la unitatea sanitară ploieşteană.

"Aceste plângeri le-am auzit de la dumneavoastră şi prin dumneavoastră. Nu ştiam (de aceste plângeri - n.r.)", a spus şeful CJ Prahova, instituţie care are în subordine SJU Ploieşti şi care are un contract de management cu directorul unităţii sanitare, Adrian Strâmbeanu.

El a precizat că a venit la SJU Ploieşti pentru a discuta cu Raed Arafat şi că deocamdată nu ştie ce măsuri se vor lua în privinţa unităţii sanitare.

Întrebat de ce nu a luat măsuri în privinţa SJU Ploieşti, şeful CJ Prahova a spus că insituţia pe care o conduce a făcut anual investiţii la unitatea sanitară.

"În limita fondurilor ne-am aşezat pe treabă, am modernizat secţia de ATI, am cumpărat un tomograf ultramodern, am schimbat canalizarea care era colmatată, anvelopăm termic clădirea", a menţionat Mircea Cosma.

De asemenea, întrebat despre firmele care ar avea legătură cu familia sa şi care au făcut lucrări la SJU Ploieşti, şeful CJ Prahova a spus că toate societăţile care lucrează la spital au câştigat licitaţii pe SEAP şi că procedurile au fost autorizate de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice.

Cosma a precizat că nu există o legătură între familia sa şi firmele care au sau au avut contracte cu CJ Prahova.

În paralel cu verificările făcute de comisia de la Ministerul Sănătăţii, o echipă a CJ Prahova face controale la SJU Ploieşti, Cosma afirmând că echipa realizează auditul care se face în instituţie la sfârşitul fiecărui an.

Secretarul de stat Raed Arafat a început, luni, verificările la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, din echipa de control a Ministerului Sănătăţii care va analiza situaţia reclamată de chirurgul Dan Oprea făcând parte managerul Spitalului Municipal din Oradea, Gheorghe Carp, dar şi preşedintele Colegiului Medicilor Prahova.

Echipa de control a Ministerului Sănătăţii, condusă de secretarul de stat Raed Arafat, a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti în jurul orei 10.00.

O comisie de control a Ministerului Sănătăţii a început miercuri verificările la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, după ce chirurgul Dan Oprea a acuzat lipsa de implicare a autorităţilor, lipsa dotărilor şi mai ales a medicamentelor, spunând că spitalul ploieştean eşti este "umilit, abandonat de toţi" şi că, deşi în spital s-au abordat tehnici chirurgicale de nivel universitar, la nivelul unităţii sanitare nu se alocă fonduri, bisturiele electrice de unică folosinţă sunt folosite "de zeci de ori", iar alte dotări sunt "de pe vremea lui Pazvante".

Vineri trebuia să fie ultima zi a controlului, însă ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat că verificările la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti au fost prelungite până luni sau chiar marţi şi vor fi coordonate de secretarul de stat Raed Arafat, care va merge la SJU şi va prezenta public concluziile.

Eugen Nicolăescu a precizat că acţiunea de control la SJU Ploieşti urmăreşte două componente: pe de o parte verificarea situaţiei în spital, pentru a vedea cum se desfăşoară actul medical, în contextul sesizărilor mass-media, iar pe de altă parte, verificarea documentelor, care să arate în ce măsură au fost respectate procedurile pe care le prevede legislaţia în domeniul sănătăţii publice.

Medicul Dan Oprea, chirurg la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, a arătat joi, într-o declaraţie pentru MEDIAFAX, care sunt motivele ce l-au determinat să comenteze un articol din presa locală online, articol de la care s-a ajuns să se facă anchetă de la Ministerul Sănătăţii în cel mai mare spital din Prahova.

"Lucrez în spitalul acesta de peste 20 de ani şi apelativele de genul «spitalul morţii», «spitalul groazei», mă deranjează. Rata de mortalitate în Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti este similară cu cea din alte spitale judeţene din ţară, doar că aici scandalurile au fost puţin mai vocale şi din cauza asta s-au întâmplat aceste lucruri. Probabil şi pe fondul lipsurilor şi al neajunsurilor, pacienţii nu sunt mulţumiţi de ceea ce găsesc în acest spital şi trebuie să-şi cumpere materiale, trebuie să-şi cumpere pansamente, seringi, branule, de multe ori şi medicamente şi aşa mai departe şi nemulţumirile astea se materializează prin diverse conflicte, dintre care unele ajung în situaţia de dosare penale şi cazuri de malpraxis. Pe mine mă deranjează lucrul acesta, pentru că eu iubesc spitalul în care lucrez", a spus medicul Dan Oprea.

Întrebat care este, în opinia sa, cea mai mare problemă cu care se confruntă spitalul în care lucrează, chirurgul Dan Oprea spunea că aceasta ţine de aparatura medicală.

"Problema cea mai mare, după părerea mea, este că aparatura de înaltă performanţă, echipamentele care sunt, nu sunt service-ate corespunzător, pentru că nu există contracte de service pentru îngrijirea lor, pentru punerea lor în stare de funcţionare, pentru a avea uşurinţă în exploatarea lor în intervenţiile chirurgicale sau în intervenţiile mini-invazive. Noi încercăm să nu punem viaţa omului în pericol, dar patologia este vastă, afecţiunile sunt de multe ori grave, de multe ori în spitalul acesta vin cazuri extrem de avansate de boală, iar eforturile noastre nu întotdeauna au un rezultat fericit pentru bolnavi", a spus Dan Oprea.

El a mai spus că nu a anticipat nicio clipă, atunci când a semnalat aceste probleme, că situaţia va lua o asemenea amploare.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro