Medicii de spital din mai multe judeţe din ţară au organizat o grevă japoneză de avertisment, lunea trecută (21 martie). În semn de solidaritate cu colegii lor, şi medicii de familie din Galaţi au luat parte la acest protest. Purtarea pe braţ a banderolei albe a fost o acţiune simbolică de revoltă faţă de condiţiile actuale din sistemul românesc de sănătate.
Joi şi vineri, mai mulţi medici de familie din Galaţi au mers la Bucureşti, la Ministerul Sănătăţii (MS), unde, alături de colegi de-ai lor din toată ţara, au discutat despre modificările prevăzute în noul Contract-cadru valabil pentru perioada 2016-2017. Peste 400 de medici de familie au organizat şi un marş în jurul MS.
"La această acţiune au luat parte, alături de mine, alţi doi colegi din Galaţi. Am mers la Bucureşti hotărâţi să nu semnăm Contractul-cadru în condiţiile impuse de autorităţi, întrucât documentul, în forma sa anunţată, ar fi fost umilitor atât pentru medici, cât şi pentru pacienţi. Tot ce am putut obţine de la autorităţi a fost prelungirea actualului Contract-cadru pentru încă trei luni, urmând ca viitorul contract să intre în vigoare de la 1 iulie. În condiţiile în care documentul nu va conţine modificările de bun-simţ pe care noi le-am semnalat, suntem hotărâţi să nu îl semnăm nici atunci", a precizat dr. Dumitru Mărăşescu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Galaţi.
Principala nemulţumire a cadrelor medicale din România este legată de majorările salariale pe care le stabiliseră în urma negocierilor de anul trecut cu Guvernul Ponta. Astfel, după majorarea cu 25 la sută a salariilor din toamna anului trecut, personalul medical ar fi urmat să beneficieze de o nouă creştere salarială, tot de 25 la sută, anul acesta. Doar că Guvernul Cioloş nu a mai făcut nicio referire la această creştere, fapt ce a stârnit actualul val de nemulţumiri.
Pe lângă salariile mici, pe medici îi nemulţumesc însă şi condiţiile de lucru din spitale. Din cauza deficitului de personal, doctorii sunt nevoiţi să facă mai multe gărzi decât ar fi normal, lucru ce afectează calitatea actului medical, spun sindicaliştii din sănătate. Pentru că ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, nu a avut nicio reacţie ca urmare a protestelor de săptămâna trecută, reprezentanţii medicilor îi cer acum demisia.