Spitalul „Sfântul Spiridon“ şi Societatea Medicilor de Familie din Iaşi pun bazele unui proiect online prin care bolnavii să poată fi programaţi online la cabinetele medicilor specialişti din ambulatoriu.
Prin acest proiect, unitatea medicală speră să dispară, de exemplu, cozile la analize, respectiv aglomeraţia din Unitatea de Primire Urgenţe (UPU). Concret, spitalul şi medicii de familie intenţionează să implementeze un proiect prin care pacienţii şi medici să poată realiza programări online, în baza trimiterii de la medicul de familie, la medicul specialist spre la care are indicaţie.
Acest lucru se va putea realiza prin intermediul unui soft special pe care Spitalul „Sf. Spiridon“, Societatea Medicilor de Familie, Colegiul Medicilor Iaşi şi Direcţia de Sănătate Publică încearcă să-l dezvolte până la începutul lunii iunie. „Ideea spitalului este de a realiza acest proiect pentru a găsi soluţii la cozile din ambulatoriu şi pentru a contribui, de asemenea, la reducerea numărului de pacienţi din UPU. Vorbim de un soft special care va fi creat şi implementat astfel încât toţi medicii de familie şi toţi pacienţii care au nevoie de un consult să se poată programa online. În acest program vor fi trecuţi toţi medicii de la Spitalul «Sfântul Spiridon»: şi cei din policlinică, şi cei din spital, aspect ce la va permite pacienţilor sau medicilor de familie să facă programare la cine doresc“, a explicat profesorul Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD, purtător de cuvânt al unităţii medicale.
În 2015, în UPU de la Spitalul „Sf. Spiridon“ au ajuns peste 83.000 de pacienţi, după cum a raportat DSP. Potrivit urgentiştilor, unii bolnavi nu reprezintă urgenţe, ci vin aici pentru că li se acordă îngrijiri medicale gratuite sau pentru că nu trebuie să mai aştepte până la data la care au fost programaţi în scris la medicul specialist....citeste mai departe