Anul trecut, doar în Bucureşti şi Ilfov aproape 3.000 de persoane au intrat în stop cardio-respirator, adică inima lor a încetat să mai bată. Doar 108 au supravieţuit.
„La momentul acesta în România, cu toate eforturile făcute de cei implicaţi, rata de resuscitare, de supravieturire, după stopul cardio-respirator, este de 3,92%. Mică!”, spune dr. Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşţi-Ilfov.
Pentru ca acest procent să crească ar fi nevoie ca pacienţii să fie resuscitaţi în primele minute de la instalarea stopului cardio-respirator. Din păcate însă, timpul mediu în care echipajele de salvare pot ajunge la cazuri este între 5 şi 15 minute, în funcţie de tipul urgenţei.
„Din momentul în care creierul nu mai primeşte oxigen începe numărătoarea inversă: cât timp avem noi să salvăm activitatea cerebrală şi asta se măsoară în secunde, maximum câteva minute”, explică dr. Oren Iancovici, medic cardiolog.
„După cinci minute, dacă este în hipoxie şi nu are niciun fel de perfuzie, creierul începe să moară şi se produc modificări ireversibile. Cu cât timpul în care nu se fac manevre de resuscitare se prelungeşte peste cele cinci minute, cu atât scad şansele de resuscitare cu redarea unei persoane integre, care să fie reintegrată în societate”, spune dr. Alis Grasu.
Faţă de 2014, anul trecut în Bucureşti de două ori mai multe persoane aflate în stop cardio-respirator au fost salvate. Asta şi mulţumită voluntarilor din programul „Există un erou în fiecare dintre voi”. Deşi are doar 17 ani, Mihai este deja în al doilea an de voluntariat.
„Chiar şi la şcoală am avut cazuri... nu conta eu plecam, chiar şi în oră dacă era, eu ceream voie, chiar dacă era departe sau aproape”, povestește Mihai Daniel Moldoveanu, voluntar
În medie, Mihai se duce la un caz în fiecare zi.
„Accidente rutiere, căzături de la înălţime, am avut odată şi un înec. Cam astea sunt cele mai marcante, accidentele rutiere, chiar am avut în noaptea de Revelion accidentul acela de pe Lucreţiu Pătrăşcanu”, spune Mihai.
Robert, un alt voluntar, a primit o alertă exact în timpul interviului. Am mers împreună la caz.
În mai puţin de două minute am ajuns la faţa locului. Din fericire nu a fost o situaţie gravă. Cei doi au lucrat împreună până la venirea unui echipaj de salvare, câteva minute mai târziu.
Robert are 30 de ani şi în urmă cu opt luni a suferit un accident grav de maşină. Acum merge în cârje, dar acest lucu nu l-a împiedicat să ajute.
„Am ajuns la cazuri şi în cârje şi cu ghips şi cu cadru, unii trecători râdeau că sunt mai accidentat decât cel la care am ajuns, dar am trecut peste şi am primit felicitări de la foarte multă lume”, povestește Robert.
Ambii voluntari se lovesc însă de indiferenţa sau de nepriceperea oamenilor atunci când încearcă să acorde primul-ajutor.
„Oamenii sunt prea indiferenţi sau fricoşi să facă ceva, dar de la o vârstă fragedă e important un curs de prim ajutor. Asta e părerea mea”, spune Robert
Iar dacă o persoană nu este sigură pe tehnicile de acordare a primului-ajutor, este indicat să aştepte sosirea ambulanţei. În caz contrar, poate face mai mult rău decât bine.
„Un om de pe stradă care nu este sigur pe el să nu facă! Lucrurile astea se învaţă. Dacă apăsăm prea tare rupem coastele, dacă apăsăm prea încet, fără forţă nu facem nimic şi nu ajutăm la circulaţia cordului”, spune dr. Oren Iancovici, medic cardiolog. Pentru a creşte gradul de conştientizare al importanţei acestor manevre, la sfârşitul lunii mai se va organiza cel mai mare curs silmultan de acordare de prim-ajutor, la Bucureşti, pe Arena Naţională, eveniment la care sunt aşteptate peste 12 mii de persoane.
