Cazul Romila diferă de celelalte două prezentate de digi24.ro (Cazul Cojocaru: Nu s-a clarificat cauza morţii, dacă medicul a acţionat corect, respectiv Cazul Mihu: Ancheta de malpraxis a fost lungă şi superficială) din mai multe puncte de vedere. Nu este vorba de un deces, ci de un presupus malpraxis care a costat-o pe reclamantă pierderea parţială a capacităţii de muncă (dosarul CEDO):
- Operaţia şi problemele de sănătate ulterioare. Pe 25 august 2004, reclamanta a fost internată la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi pentru îndepărtarea unui nodul tiroidian. În cursul întâlnirii cu dr. E.T., cel care urma să o opereze, femeia a prezentat ecografia efectuată anterior şi indicaţiile medicului endocrinolog care o trimisese la spital.
Operaţia a avut loc pe 30 august 2004 şi a fost efectuată de dr. E.T. şi dr. E.C. Deoarece în timpul intervenţiei au fost identificaţi şi alţi noduli, medicii au decis să îndepărteze glanda tiroidă. Testele efectuate după operaţie au arătat că nodulii erau benigni. Pe 6 septembrie 2004, pacienta a fost externată, constatându-se că are sinuzită acută şi răguşeală.
Cum continua să se simtă slăbită, nu putea înghiţi şi vocea era tot mai răguşită, Clara Romila a revenit la spital de mai multe ori, dar a fost trimisă acasă fără să fie consultată.
Până la sfârşitul anului, este internată în diferite spitale din Iaşi şi Bucureşti. În cele din urmă, s-a stabilit că i-a fost secţionat un nerv în trei locuri, pentru reconstrucţia căruia pacienta a suferit o nouă intervenţie, pe 4 martie 2005, într-un spital din Bucureşti. Cu aceeaşi ocazie, i-a fost îndepărtat un fir de nylon uitat la prima operaţie.
Clara Romila nu s-a mai putut întoarce la serviciu, iar Comisia de evaluare pentru persoanele cu handicap a concluzionat că are grad doi de invaliditate. Pe 9 noiembrie 2005, după ce a fost spitalizată pentru încă patru săptămâni, Comisia i-a revizuit încadrarea, stabilind gradul trei de invaliditate (pierderea parţială a capacităţii de muncă).
Până în 2011, când a ajuns la vârsta pensionării, femeia a muncit jumătate de normă.
- Ancheta disciplinară. Pe 20 decembrie 2004, Clara Romila a depus o reclamaţie la Colegiul Medicilor Iaşi. Pe 10 mai 2005, acesta decide că nu se poate vorbi de culpă medicală.
Plângerea penală. Pe 5 iulie 2005, femeia a depus o plângere penală împotriva celor doi medici, acuzându-i de vătămare corporală din culpă. Urmărirea penală începe la sfârşitul lunii septembrie, iar în octombrie este solicitată opinia unui expert de la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici". Raportul vine pe 15 februarie 2006 şi concluzionează că este exclusă orice neglijenţă medicală.
Reclamanta contestă raportul, cere o nouă expertiză, apoi depune o plângere penală şi împotriva experţilor care semnaseră raportul (printre ei se număra şi Vasile Astărăstoae, la acea dată preşedinte al Colegiului Medicilor din România). Şi noua expertiză, datată 12 decembrie 2007, arată că nu au fost comise erori medicale în cazul Romila. La solicitarea procurorului, medicii legişti vin cu unele clarificări, dar raportul suplimentar este eliberat tocmai în iulie 2008. Noul raport excludea orice neglijenţă medicală în timpul primei operaţii, dar, în absenţa unor date relevante din dosarul medical, nu s-a putut pronunţa asupra calităţii tratamentului.
Pe 2 octombrie 2008, procurorul decide să sisteze ancheta, considerând că medicii şi-au îndeplinit obligaţiile profesionale. Totodată, hotărăşte să nu înceapă urmărirea penală împotriva experţilor reclamaţi. Deciziile procurorului sunt contestate, dar procurorul ierarhic superior le confirmă.
Acţiunea în instanţă. Reclamanta atacă rezoluţiile procurorului la Tribunalul Iaşi, care-i dă câştig de cauză şi retrimite dosarul spre redeschiderea anchetei, atât în ceea ce priveşte medicii, cât şi experţii. De asemenea, Tribunalul a solicitat realizarea unei noi expertize medico-legale. Aceasta a fost înaintată pe 17 februarie 2011, iar în baza ei procurorul a decis sistarea anchetei. Decizia a fost contestată iarăşi în instanţă, dar fără succes.
- Acţiunea civilă. Pe 14 februarie 2013, Clara Romila cere despăgubiri materiale şi morale de la cei doi medici şi de la Spitalul "Sf. Spiridon" printr-o acţiune civilă. În total, echivalentul a 80.000 de euro. Pentru aceasta, i s-a cerut o taxă de timbru de 7.551 lei.A cerut instanţei să fie exceptată de la plata taxei, dar solicitarea nu i-a fost acceptată. În cele din urmă, Judecătoria Iaşi i-a acordat posibilitatea de a plăti taxa de timbru în rate: 419,5 lei pe lună, timp de 18 luni.
Pe 28 iunie 2013, reclamanta a înştiinţat Curtea că nu poate plăti ratele stabilite, iar magistraţii i-au comunicat că fie renunţă la plângere, fie va fi obligată de Curte să plăteaxă taxa. Clara Romila a decis, în aceste condiţii, să renunţe.
- Stadiul actual. CEDO a cerut Guvernului român lămuriri despre eficienţa unor acţiuni şi proceduri prevăzute de legislaţia în vigoare. De exemplu, autorităţile trebuie să clarifice cât de eficientă este o acţiune civilă deschisă direct împotriva unor medici sau spitale. De asemenea, Guvernul trebuie să lămurească eficacitatea anchetei disciplinare desfăşurate de colegiile judeţene ale medicilor, respectiv de comisiile de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis de la nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţene.
Odată ce obţin dosarul medical complet, cei care vor să reclame un eventual caz de malpraxis au trei variante: acţiune civilă, plângere penală sau sesizare către colegiul medicilor de care aparţine medicul respectiv, colegiu care poate deschide o anchetă disciplinară şi aplica sancţiuni.
Dacă pe ultima variantă, experienţa arată că verdictul este previzibil (de regulă, nu se constată culpe medicale, iar atunci când se întâmplă, sancţiunile sunt simbolice), primele două variante trebuie şi ele cântărite cu mare atenţie.
În penal, este gratuit, dar durează mult, în civil, durează mai puţin, dar costă. Doar taxa de timbru poate fi o piedică insurmontabilă, după cum arată şi cazul Clara Romila.
Digi24.ro prezintă mâine detalii despre cealaltă faţă a dezastrului: nu doar că autorităţile tratează superficial problematica malpraxisului medical, dar şi înfrumuseţează statisticile.
