Alexandra abia reuşeşte să facă zece paşi, fără să se sprijine de pereţi. Suferă de talasemie majoră, adică organismul ei are puţină hemoglobină. Ca să trăiască, are nevoie lunar de transfuzii.
"Este o criză de sânge. Trebuie să aşteptăm, nu sunt donatori", spune mama Alexandrei.

Alexandra îşi petrece cea mai mare parte a timpului în pat pentru că altfel, ameţeşte.

"Oboseşte, e slăbită. Nu poate să alerge, nu poate să se joace. Ne rugăm. Credem în Dumnezeu şi ne rugăm", mai spune mama fetei.

Într-un alt salon, aşteaptă noi transfuzii un tânăr de 35 de ani, care a primit o nouă şansă la viaţă săptămâna trecută. El a fost supus unui transplant de rinichi, dar, ca să poată fi operat, a făcut chiar el rost de sânge, după ce şi-a sunat toţi prietenii.

"Pentru mine, acum e cel mai important lucru sângele. Dacă nu existau acele pungi de sânge, nici transplantul nu se putea face", spune Costin Lurceanu.

Şi copiii diagnosticaţi cu leucemie sau alte boli hematologice suferă din cauza crizei de sânge.

"Cel mai mult a aşteptat de vineri până luni. Nu-i doresc niciunui părinte să treacă prin aşa ceva. Disperare, pur şi simplu", spune Simona Iordache, mama unei paciente care are nevoie de sânge.

Medicii decid în fiecare zi cine este operat şi cine mai aşteaptă.

"De obicei se amânau să zicem unul, doi pe zi din motive de sânge. Astăzi cred că au fost trei sau patru pacienţi care s-au amânat. Ar fi trebuit operaţi", declară Ion Manea, medic chirurg urolog.Poate dona sânge oricine are între 18 şi 60 de ani, peste 50 de kilograme şi puls regulat. Donatorii nu trebuie să fi suferit în ultimele şase luni intervenţii chirurgicale şi nici nu să fi avut sau să aibă hepatită, TBC, sifilis, ulcer, diabet, boli de inimă sau de piele ori cancer.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro