Sursa scoalapacientilor.ro

Pacienții pot contribui la îmbunătățirea condițiilor din spitale prin sesizarea, pe www.calitatespitale.ro, a aspectelor pozitive și negative din unitățile medicale. Calitatespitale.ro este un proiect dezvoltat de HBS Group, cu scopul de a deveni suport pentru administrația publică, managementul spitalelor, Ministerul Sănătății, ANMCS, CAS, asociații de pacienți și alte entități din domeniu.

”Acesta este primul portal care colectează date într-un mod științific, pe baza unor chestionare care au fost dezvoltate pe o realitate generală. Chestionarele au la bază anumiți itemi care permit o interpretare științifică și sociologică privind experiența pacientului în spitalele din România. Colectăm date privind experiența pacientului și nu satisfacția acestuia”, explică dr. Horea Timiş, fost director al DSP Alba şi în prezent manager HBS Group, firma care a dezvoltat platforma.

Calitatespitale.ro clasifică pentru prima dată, într-un mod științific, spitalele din România, pe care apoi le compară în funcție de experiența pacienților. ”Pentru prima dată există o diferențiere a spitalelor în funcție de câțiva itemi specifici de calitate pe care îi analizăm, Calitatea Confortului, Calitatea Serviciilor și Calitatea Personalului, dar și anumiți itemi generali cu privire la profilul spitalului, de exemplu: dacă pacienții cumpără sau nu materiale sanitare și medicamente din extern, dacă se oferă sau nu se oferă anumite stimulente financiare cadrelor medicale, iar dacă acestea există, de ce tip sunt. Portalul se găsește într-o continuă dezvoltare. Noi investim în diferite module de analiză, pe care sperăm să le lansăm la anul, ca să venim cu date demografice privind pacienții și așteptările acestora față de spitale. Acesta este un proiect pilot independent. Considerăm că evaluarea calității în spitalele din Romania trebuie să se facă independent”, mai spune Horea Timiș.

Chestionarele calitatespitale.ro

Fiecare spital, în funcție de gradul său, are un eșantion specific. În portal este prezentat gradul de validare în funcție de numărul de chestionare aprobate. Completarea chestionarului se poate face o singură dată în 30 de zile, de la o adresă de e-mail. Introducerea acestuia trebuie să fie validă și confirmată de user/pacient, prin accesarea unui link care se trimite automat în e-mail-ul respectiv.

Pe prima pagină a portalului se găsește o bară inteligentă de căutare. Dacă se tastează numele spitalului sau numele județului se afișează lista spitalelor din acel județ. Apoi se selectează spitalul și se completează formularul respectiv.

Butonul “Evaluare Spitale”

Arată clasificarea spitalelor în funcție de feedback-ul pacienților. Astfel, se pot compara spitalele după grad și se pot vedea atât detalii privind intepretarea rezultatelor, cât și gradul de validitate în funcție de numărul de chestionare completate. Este prima ierarhie publică de acest gen din România, care face o diferențiere clară între spitale.

Butonul “Analiză grafice”

Arată prima imagine națională a tuturor accesărilor și completărilor însumate din toate spitalele din care pacienții au trimis feedback-uri. Butonul reprezintă un indicator național de calitate a sistemului. Cu cât mai mulți pacienți vor accesa acest portal, cu atât mai corecte vor fi și datele. Momentan, peste 1.000 de pacienți au răspuns în mod voluntar, iar numărul acestora se găsește într-o continuă creștere. Din luna septembrie a acestui an, vor fi introduse Infopointuri în spitalele din România, cu acordul acestora, de unde se vor colecta date.

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro