Toate cele 193 de state membre ONU, printre care și România, vor semna o declaraţie comună prin care se angajează să lupte împotriva bacteriilor rezistente la antibiotice, bacterii care ucid în medie 700.000 de oameni anual.
The Guardian scrie, însă, că cifra ar putea fi mult mai mare, deoarece nu există un sistem de monitorizare globală a numărului victimelor şi a deceselor cauzate de bacteriile rezistente la medicamente.
În România, una din două persoane urmează anual un tratament cu antibiotice, uneori fără motive bine întemeiate. Răceala, gripa şi toxiinfecţiile alimentare sunt printre bolile care nu ar trebui tratate cu antibiotice, dar acest lucru se întâmplă frecvent.
Uneori medicii prescriu aceste medicamente cu prea mare uşurinţă. Alteori pacienţii se tratează după ureche, iar farmaciştii sunt de acord să le vândă aceste pastile fără reţetă.
.