Dacă foloseşti în mod constant telefonul mobil, majoritatea oamenilor din jurul tău vor crede că ai o mulţime de prieteni şi o viaţă socială foarte activă. Cu toate acestea, un nou studiu sugerează că cei care sunt foarte atraşi de telefon au mai puţine şanse a de a fi fericiţi, comparativ cu cei care pot ignora cu uşurinţă un apel sau un mesaj.
Cei care folosesc telefonul foarte des suferă de un nivel mai mare de anxietate şi obţin rezultate mai slabe la ceea ce fac, comparativ cu cei care pot rezista împotriva tentaţiei de a-şi verifica în mod constant mesageria.
La studiu au luat parte mai bine de 500 de studenţi pe care oamenii de ştiinţă i-au monitorizat pentru a vedea cât de mult folosesc telefonul şi modul în care acest obicei le afectează vieţile.
Astfel, specialiştii au descoperit că în loc ca telefonul să îi facă pe oameni să sesimtă mai aproape de prieteni, dispozitivul îi determină pe aceştia să devină mai anxioşi deoarece mulţi indivizi se simt obligaţi să menţină o legătură constantă cu cei de la „capătul celălalt al firului”.
Pe de altă parte, alţi participanţi la studiu nu reuşeau să se deconecteze de la site-urile de socializare precum Facebook.
Studiul, realizat de Jacob Barkley, Aryn Karpinski şi Andrew Lepp contrazice cercetările anterioare care au indicat că telefoanele mobile îmbunătăţesc interacţiunile speciale şi ajută la reducerea sentimentului de izolare. În schimb, studiul celor de la Universitatea Kent a scos la iveală faptul că utilizarea constantă a telefonului este asociată cu un nivel mai mare de stres.
Unul dintre studenţii care au luat parte la studiu a declarat: „Uneori, reţelele sociale mă fac să mă simt legat de telefon. Mă fac să mă simt că am o obligaţie în plus”.
În studiu, oamenii de ştiinţă au măsurat anxietatea şi nivelul de satisfacţie al fiecărui subiect cu ajutorul unei metode clinice.
„Câţiva dintre studenţii intervievaţi au declarat că trimit mesaje constant în timpul zilei, de dimineaţă până seara. Unii dintre aceştia nu au timp doar pentru ei şi cred că pentru o bună sănătate mintală avem nevoie de un pic de timp doar pentru noi în care să reflectăm, să procesăm evenimentele vieţii şi să ne eliberăm de factorii zilnic de stres”, a explicat unul dintre autorii studiului, Andrew Lepp.
De asemenea, în timpul studiului, cercetătorii au avut acces la rezultatele de la examenele subiecţilor, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani şi au descoprit că există o asociere negativă între performanţele universitare şi utilizarea frecventă a telefonului. De asemenea, negativă a fost şi legătura între nivelul de fericire şi utilizarea constantă a telefonului.
Surse: Daily Mail, Kent State University