Autor Constantin Rudniţchi Sursa rfi.ro
Diana Deleanu: Probabil mulţi dintre noi se întreabă de ce este necesar reglementarea dreptului medical. Winston Churchill spunea că cetăţenii sănătoși sunt cel mai valoros bun pe care îl poate avea o ţară.Şi pornind de aici ne gândim şi la faptul că în ultima perioadă apare foarte frecvent întrebarea de ce emigrează medicii şi cum de tot mai mulţi pacienţi se tratează în afara graniţelor. Precum infracţiunile de pericol ca să venim pe tărâmul dreptului, faptele reprobabile percepute ca insuficient sancţionate generează lipsă de încredere în rândul pacienţilor, care aleg apoi să îşi încredinţeze valorile supreme, sănătatea şi viaţa, clinicilor din străinătate. Dreptul în sine, ştiinţa juridică este menit să apere valorile, iar această intervenţie este menită a apăra reputaţia profesională a medicilor devotaţi, oneşti cărora asocierea cu cei cu o conduită îndoielnică le aduce atingere prestigiului.